RAFO Onesti – repornita la sfarsitul lunii septembrie

Actionarul majoritar al RAFO Onesti si administratia acestei societati au transmis salariatilor ca instalatiile rafinariei vor fi repornite in 29 – 30 septembrie, iar primele produse vor putea fi scoase la vanzare incepand din 7 – 8 octombrie, transmite Mediafax.

RAFO a fost inchisa in urma cu trei luni, dupa ce problemele care au aparut in relatiile dintre actionarul majoritar, compania Calder-A International, si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu privire la actul de novatie necesar transmiterii pachetului de actiuni de la Balkan Petroleum la Calder-A, s-au acutizat. Aprovizionarea cu titei a instalatiilor a fost oprita, dar acestea au intrat in reparatii si, ulterior, in revizia generala anuala.

Fosta Autoritate pentru Privatizare a vandut, in 2001, 59,9% din actiunile RAFO, catre Imperial Oil si Canyon Servicos. Ulterior, Ministerul Finantelor a realizat o conversie a unei datorii de 3,6 miliarde lei vechi, devenind actionar la RAFO cu 94,5% din actiuni. Aceste actiuni au fost vandute ulterior firmelor Imperial Oil si Canyon Servicos.

In 2003, societatea Balkan Petroleum a preluat de la Imperial Oil si Canyon Servicos pachetul majoritar de actiuni la RAFO. Calder-A a incheiat, in iulie 2005, cu Balkan Petroleum, un contract pentru preluarea a 98% din actiunile RAFO, depunand in mai 2006 la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) documentele pentru aprobarea novatiei. AVAS nu a emis inca o hotarare in acest sens.

Adauga un comentariu

*