Premiul Nobel pentru literatura romaneasca

Un suedez, locuitor al ţării de unde se face premierea cu premii Nobel, pentru literatură, pentru medicină, pentru fizică sau cine mai ştie ce, s-a apucat să dea un interviu unui cotidian central în care n-a spus altceva decât ceea ce ştiam cu toţii, că românii se mănâncă între ei şi, decât să ia vreunul premiul suprem, mai bine să nu-l ia niciunul.

Lipsa unui efort instituţional corespunzător privindu-i pe Nichita Stănescu sau Marin Sorescu e un lucru evident şi considerat normal de omul de pe stradă. Aceia care puteau face o nominalizare din România, n-au facut-o; avem birocraţie proastă. Ce rost avea să se lege ei la cap, să-şi atragă simpatii sau antipatii, când puteau mai bine să se închidă în birouri şi să-şi bea cafeaua? De ce să se supere Stănescu pe Sorescu sau invers, când puteau să rămână, aşa, nesupăraţi, cum, de fapt, au şi rămas?

Membrilor Academiei, membrilor academiilor şi societăţilor literare, profesorilor de literatură şi limbă sau preşedinţilor de organizaţii ale scriitorilor le este permisă nominalizarea unui candidat, dar, ce, sunt proşti să se lege la cap?! De ce să nominalizezi pe cineva când tu însuţi te crezi breaz şi demn de un astfel de premiu suprem?

Când, la cererea Academiei Suedeze, cineva poate să facă o nominalizarea la premiul Nobel pentru literatură, iar el însuşi speră să fie nominalizat, cum se întâmplă la noi, înseamnă că nimeni nu face nici o nominalizare, fiecare sperând să fie el cel nominalizat.

De ce să primească altul o medalie de aur, o diplomă Nobel şi 10 milioane de coroane suedeze când poţi să le primeşti tu? Când toţi trăiesc cu speranţa, se poate trăi din speranţă; nu se concretizează nimic. E ca atunci când fiecare speră să muncească cel de alături şi să producă profit pentru el, până se ajunge la o speranţă generalizată şi nu mai munceşte nimeni.

Acesta e modelul de succes românesc.Să trăieşti cu speranţa e frumos, dar nu e practic.

Nu e nimic politic la mijloc şi nu este o chestiune europeană, americană sau asiatică. Nu are nici o legătură cu limba în care a fost scrisă opera, în sensul unei limbi de circulaţie universală sau zonală. Totul poartă amprenta unor ambiţii exacerbate, generatoare de dificultăţi morale în a nominaliza pe cineva. Aşa cum vor Dacia cu multe volane, să conducă toţi, scriitorii români vor cu toţii pemiul Nobel pentru literatură, cât mai repede. Niciunul nu se crede mai prejos. Uitându-se la propriile opere, consideră că foarte mulţi străini au luat acest premiu pentru mult mai puţin; nu vor să-l ia ei pentru mult mai mult.

Aşa numitul complex Nobel al românilor nu este altceva decât complexul de superioritate al fiecăruia faţă de vecin. Nu are nici o legătură cu dorinţa lui Alfred Nobel de a recompensa „cea mai importantă operă într-o direcţie ideală“. Fiecare creator caută să se îndrepte spre o “direcţie ideală”, în sensul originalităţii. Fiecare caută să-şi găsească un drum, cât mai deosebit de al celorlalţi, spre a putea fi mai uşor recunoscuţi de cititor, în oceanul de talente, dar, într-un alt citat, “direcţia ideală” este tradusă prin “direcţie idealistică”, ceea ce schimbă puţin datele discuţiei. În unele citate, cuvântul “operă” e înlocuit cu “lucrare”, neştiindu-se prea bine dacă se pune accentul pe o operă vastă, de durată, dar diluată, sau una diluată din care răsare vârful icebergului numit “lucrare”, într-un moment neprecizat. În unele citate se consideră că opera, lucrarea sau ce-o fi ea să fie “importantă”, în altele, “remarcabilă” sau “deosebită”, dându-se mai mult sau mai puţin de lucru interpretării autorului, exteriorului său sau originalităţii.

Schimbarea repetată a membrilor Academiei Suedeze sau modificarea criteriilor e doar o scuză. Premiile Nobel nu se acorda unor ţări, ci unor autori, indiferent de naţionalitatea lor. Pentru români, unde premiile nu sunt pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte să aibă pe cineva sus pus, lucrul ăsta e mai greu de înţeles. Banii ăia au miros de dinamită, terorism şi toate relele din lume, spune şi vulpea.

În ceea ce mă priveşte, eu mă găsesc în poziţia iepuraşului care s-a prezentat la concursul de frumuseţe masculină. Fiind întrebat ce caută acolo, el a răspuns că s-a prezentat pentru a le spune să nu conteze pe el, în cazul vreunei nominalizări.

Victor MARTIN
ANALIZA MEDIA

Adauga un comentariu

*