Arhive pentru august 2006

Daca va fi fata, fiica Monicai se va numi Magda

Copilul familiei Columbeanu se va naşte în luna ianuarie, anul viitor. Monica a făcut două teste de sarcină pentru a avea siguranţa că „barza“ este pe drum.

Video : 30 Second Paintball Massacre

Copaci rupţi de furtună în municipiul Bacău

O ploaie torenţială însoţită de grindină a măturat în această după amiază mai multe localităţi din judeţul Bacău. In municipiul Bacău mai mulţi copaci au fost rupţi de furtună iar la Buhuşi cantităţile de precipitaţii au depăşit 50 de litri pe metrul pătrat.

Wesley Snipes, dat în judecata de fosta sa agenţie

Starul american Wesley Snipes a fost dat în judecata de fosta sa agenţie care se ocupa de contractele lui, pe motiv ca actorul nu a respectat termenii unui contract şi nu a platit comisioane în valoare de doua milioane de dolari, transmite AFP.

Valoarea obiectelor furate de la Ermitaj este de 100 de milioane de dolari

Cotidianul rus Izvestia a publicat miercuri o listă cu cele 221 de obiecte furate de la Ermitaj, estimându-le valoarea la 100 de milioane de dolari, relatează AFP. Prestigiosul muzeul din Sankt Petersburg afirmase anterior că acestea ar valora 130 de milioane de ruble (aproape 5 milioane de dolari).

Criteriul esential pentru a fi consilier local: afacerist pe banii statului!

cet bacauDupa ce Petrisor Botezatu, ce-l care a castigat la Primaria Bacau o licitatie in valoare de 10 miliarde cu acte falsificate a demisionat din Consiliul local, locul sau a fost luat de Marius – Petru Danciu. Adica, patronul firmei care asigura transportul carbunelui pentru CET Bacau, o societate aflata in subordinea Primariei.

Teo sta trei zile la Bacau

Caravana “Vrei Teo, ai Teo!” poposeste vineri la Bacau. Bacauanii au la dispozitie trei zile pentru a face o surpriza cuiva apropiat care o indrageste pe Teo.

Costel Campeanu, educator la ´cresa´ AEROSTAR!

Ramas fara patru titulari, antrenorul divizionarei C, AEROSTAR Bacau, Costel Campeanu, o ia de la capat, dupa ce in editia trecuta de campionat a terminat pe locul al IV-lea, cu cea mai tanara echipa.

S-a incins atmosfera in Consiliul local

In timp ce consilierii PSD pareau prea amortiti de canicula pentru a face macar o opozitie de ochii lumii in Consiliul local, fostul viceprimar Laurian Lucas, revenit dupa o suspendare de un an, a dat un show de zile mari la sedinta de luni.

Avalansa de note sub cinci la examenul de titularizare

Nu mai putin de 602 de catedre sunt vacante in scolile din judetul Bacau. Daca pentru scolile din mediul urban nu se pune problema lipsei profesorilor calificati, in cele din mediul rural vor preda cu siguranta suplinitori calificati si chiar necalificati.

Pregatiri pentru Festivalul Verii

Editia din acest an a Festivalului Verii, sarbatoare populara care a devenit deja traditionala la Onesti, va fi organizata in zilele de 18, 19 si 20 august, tot in parcul central al municipiului. La fel ca si in anii trecuti, au fost invitate firme din Onesti si din alte localitati ale judetului Bacau.

Gianina

Deunazi aproape am incremenit cand responsabilul peste turimul romanesc facea o serie de declaratii halucinante cu referire la interesul pentru acest serviciu. Vad ca intre timp si-a luat bagajele de la Agentie si s-a carat catre alte sectoare. Unul dintre cei mai mari operatori internationali, TUI, a plecat la randu-i din Romania.