Taximetriştii au protestat şi la Bacău

protestul taximetristilor la bacau
Peste 100 de taximetrişti din Bacău au participat joi la protestul naţional. Aceştia au blocat centrul oraşului pentru câteva zeci de minute, timp în care reprezentatul Camerei taximetriştilor a discutat cu conducerea Prefecturii Bacău.

Conducerea Camerei Taximetriştilor de la Bacău a înaintat subprefectului Nicolae Olaru un memoriu, pe care acesta ar trebui să îl transmită Executivului, după cum a relatat pentru Amos News, conducerea prefecturii Bacău.

În memoriu se menţionează cerinţele taximetriştilor, unele care coincid cu cele de la nivel naţional. Din declaraţiile subprefectului Olaru, taximetriştii şi-ar dori ca administraţia locală să se implice activ în activitatea acestora.

Spre exemplu, Consiliul Local ar trebui să reglemnteze numărul de taximetre care să funcţioneze în municipiul Bacău, în funcţie de numărul de locuitori. De asemenea, taximetriştii contestă un Ordin al Ministerului Transporturilor care reglementează regimul de acordare a licenţelor.

protestul taximetristilor la bacauO altă plângere a taximetriştilor se referă la locurile de parcare şi staţionare, foarte puţineîn municipiu, în comparaţie cu numărul de taximetre existente, aproximativ 800.

Subprefectul Nicolae Olaru a precizat că va organiza o întâlnire cu reprezntanţii taximetriştilor băcăuani mâine, 27.06, la care va invita şi conducerea RAR, respectiv ARR, dar şi pe unul dintre viceprimarii municipiului. Scopul întâlnirii este de a stabili dacă cererile taximetriştilor sunt întemeiate sau nu.

Amos NEWS

Adauga un comentariu

*