Directorul închisorii în care au murit în incendiu doi români, demis

Directorul închisorii Korydallos din Atena, capitala Greciei, a fost demis de către ministrul grec al justiţiei, Anastassios Papaligouras. după ce trei deţinuţi, doi români şi un grec, au decedat într-un incendiu izbucnit în incinta penitenciarului, informează AFP.

Anastassios Papaligouras a cerut o anchetă administrativă în acest caz, pentru a se stabili dacă neglijenţa gardienilor a fost cauză a incidentului.

Incendiul a izbucnit în noptea de joi spre vineri, în celula victimelor, se pare, din cauza unei ţigări lăsate aprinsă. Doi deţinuţi de naţionalitate română şi un al treilea de naţionalitate greacă şi-au pierdut viaţa, iar un alt prizonier român a suferit arsuri grave.

Închisoarea de înaltă securitate Korydallos este suprapopulată. În ea işi ispăşesc pedepsele peste 2000 de persoane, în condiţiile în care există numai 640 de locuri. Cei mai mulţi dintre deţinuţi sunt români şi albanezi.

Adauga un comentariu

*