Viata la tara: Gioseni, comuna peste care se pravale istoria

Atestata documentar din 1762. A disparut ca si comuna in 1950. Reinfiintata in 2005. Populatia: 4100 de suflete. Peste 1150 gospodarii. O singura scoala cu clasele I – VIII, doua gradinite. Trei biserici, una romano – catolica, una ortodoxa si una penticostala. Un Camin cultural vechi din 1924.

Comuna Gioseni se afla asezata pe malul stang al raului Siret, la circa 20 km sud – est de municipiul Bacau. Este strabatuta de DJ 252 B pe o lungime de 5 kilometri care face legatura cu comuna Horgesti la sud- est si Tamasi la Nord. A fost atestata documentar la 6 aprilie 1762, insa localitatea exista cu mult inainte.

Denumirea comunei vine de la „josenii”, care inseamna de jos, astazi purtand-o pe aceea de Gioseni.

A fost mosia boierilor Sturzesti, Lecca, Strat iar apoi a lui Giurgea – Negulesti. Este, poate, una dintre localitatile din judet cu cea mai bogata istorie.

Prin reforma administrativ – teritoriala din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avea in componenta satelele Gioseni, Fantaneanu, Chetris, Racatau, Bazga, Galeri si Horgesti.

Dupa reorganizarile administrativ teritoriale ulterioare a ramas cu satele Gioseni, Fantaneanu, Chetris si Tamasi. Apoi, din comuna Gioseni s-a desprins comuna Tamasi pana in 1950.

Din acel an, satul Gioseni a facut parte din comuna Chetris pana in 1968 iar de atunci a luat fiinta comuna Tamasi care a cuprins satele Chetris, Gioseni, Tamasi si Furnicari.

Dupa demersurile facute de locuitorii satului Gioseni incepand cu 1990, prin referendum-ul din martie 2005, s-a decis infiintarea comunei Gioseni care iata, in aceasta luna implineste un an de la reinfiintare!

Peste jumatate din populatie este de religie catolica

In comuna Giuoseni traiesc 4.100 locuitori, o comunitate puternica, in plina dezvoltare si crestere numerica. Potrivit religiei, 60 la suta din locuitori sunt catolici, 38 la suta ortodocsi si doi la suta penticostali, cetateni de etnie rroma, o parte din ei fiind tigani curteni pe langa curtea boiereasca, iar alta parte veniti in 1928 ca zilasi” ai boierului, improprietariti apoi in 1946 prin reforma agrara Dr. Petru Groza.

Comunitatea rroma este compacta la intrarea in partea de nord a comunei Gioseni si in catunul Dealu Bradului, avand posibilitati modeste. Mare parte a fortei de munca din comuna lucreaza in Bacau, in special barbatii, in constructii, peste 300 de locuitori fiind navetisti.

Femeile fac naveta si in comuna Nicolae Balcescu, lucrand in industria usoara, in sectii de croitorie si cizmarie. Cei mai multi lucreaza insa in agricultura iar circa 10 la suta din populatie, in special tineri, in strainatate.

Sute de hectare revendicate

„1200 hectare padure si pasune si 50 hectare teren arabil au fost revendicate de urmasii fostilor boieri, dar noi nu avem disponibiul necesar, spune primarul comunei Gioseni, Bernadin Tamas. O mare parte din paduri a fost vanduta, au mai ramas doar 657 ha.

Unde se afla acum scoala din Gioseni a fost un conac boiresc, iar in jurul lui un parc. Parcul a fost revendicat de Dumitru Leca, unul din urmasii lui Dimitrie I. Leca, acesta fiind profesor in Bucuresti si antrenor de baschet la Steaua.

Un adevarat boier, acesta ne-a promis ca va dona parcul comunei iar noi il vom da numele „Dumitru Leca” si vom reface mormintele stramosilort lui”. In acel parc este posibil sa se ridice un complex sportiv care va cuporinde si o sala de sport.

De ce nu beneficiaza toti copiii de corn si lapte?

„Este una dintre problemele cu care ne confruntam. Noi avem o grupa formata din 25 de copii care activeaza in cartierul nord al comunei si care functioneaza in casa unui cetatean.

Exista si gradinita din centrul comunei, cu cinci grupe, unde invata 125 copii. Pentru aceasta din urma, Consiliul Local a alocat 500 milioane lei vechi pentru reabilitare.

Mai exista o gradinita, la Manastirea „Sfantul Carol Borromeu” unde functioneaza doua grupe. Este recunoscuta de Inspectoratul Scolar Judetean dar elevii nu primesc corn si lapte, fiind considerata privata.

Dar cei 46 de copii nu sunt din Gioseni? Nu se pregatesc pentru a urma scoala? Va trebui sa gasim o solutie”, spune primarul Bernadin Tamas.

Nivel calitativ slab la invatatura

Scoala cu clasele I – VIII din Gioseni are peste 40 de cadre didactice. Tutoror li s-au decontat la timp abonamentele. Unii au probleme cu salariile recalculate si va trebui sa li se plateasca aproape 400 milioane lei vechi.

Durerea mare a primarului este slabul nivel calitativ al invatamantului. „Din 53 de elevi absolventi ai claselor a VIII-a, doar 21 s-au inscris la testele nationale si numai sase au reusit. Este ingrijorator ceea ce se intampla.

Alimentarea cu apa, mandria primarului!

„Suntem singura comuna din judet care a primit o finantare de 1.200.000 Euro pentru alimentarea cu apa”, spune Bernadin Tamas. Situatia este insa putin altfel, dar nu stirbeste cu nimic meritele primarului.

Pana in iunie 2005, Bernadin Tamas a fost primarul comunei…Tamasi!

A obtinut finantarea pentru toata comuna, care includea si viitoarea comuna Gioseni. „Nu puteam pleca cu mana goala la Gioseni. In comuna s-a terminat reteaua de alimentare in proportie de 80 la suta.

In primavara, bazinul de 800 mc va fi finalizat. Mai trebuie montate pompele si statia de clorinare. Bazinul, pompa si statia se afla la granita dintre cele doua comune. Din acest motiv, intre Tamasi si Gioseni exista un litigiu in privinta granitei.

Normal ar trebui sa fie DJ 252 D, care traverseaza Siretul de la E 85 si pana la limita dintre Gioseni si Chetris. Aceasta este si miza, pentru ca va creste si numarul de locuitori al comunei care va fi de gradul II”, declara Bernadin Tamas.

Proiecte mari

La nivelul comunei exista un studiu de fezabilitate pentru instalatia de canalizare si urmeaza batalia pentru fonduri. Se afla in faza de proiectare sediul noii Primarii, primindu-se un miliard de lei de la Consiliul Judetean.

Au fost investite 500 milioanje lei pentru gardul scolii. In momentul de fata se lucreaza la un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea DJ 252 D, incercand sa se foloseasca „Programul de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural”.

Avand in vedere relansarea Programului sali de sport, s-a gasit locul iar documentatia a fost trimisa Consiliului Judetean. Consiliul Local va trebui sa realizeze alimentarea cu energie electrica a instalatiei de apa, dar s-a si primit un miliard de lei vechi de la Consiliul Judetean.

Afaltul, marea problema a celor din comuna

De ani buni, dorinta cea mai mare a locuitorilor din Gioseni este asfaltarea celor 5 km de drum judetean care traverseaza comuna. In acest fel, s-ar imbunatati si conditiile de naveta. „Suntem printre comunele care nu au asfaltat centrul.

Mai ales acum, dupa un an de la infiintarea comunei Gioseni. Acum, oamenii pot sa-si rezolve toate problemele mai usor”, spune si viceprimarul comunei, Anton Jitaru.

Lectii de limba romana la gradinita „Carol Barroreu”

Desi exista foarte multe discutii in ceea ce priveste limba de predare in gradinita de la Manastirtea Sfantul „Carol Barroreu”, vizita inopinanta facuta in acest loc ne-a lamurit pe deplin. Totul este numai la stadiul de barfa.

Intr-o clasa copiii cantau si vorbeau in romaneste, sub supravegherea sorei Augustina, in timp ce sora Rafaela pregatea elevii pentru sustinerea inspectiei de gradul II, intr-o sala cunoscuta sub numele „Casa taraneasca”.

Cand am intrat noi, in cel mai neaos grai moldovenesc prescolarii strigau si chiuiau, exersand un dans popular, romanesc, nu ceardas!

Primar liberal multumit de presedintele CJ!

Bernadin Tamas este membru PNL, dar nu se sfieste sau rusineaza in a-l lauda pe presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea! „Ne-a ajutat foarte mult si ne ajuta in continuare, ceea ce inseamna ca nu tine cont de culoarea politica. Noi, cei din Gioseni, suntem foarte multumiti de felul in care colaboram cu presedintele Consiliului Judetean. Am primit bani pentru instalatia de apa, precum si pentru alte investitii”, spune Bernadin Tamas.

Personalitati istorice provenite din Gioseni

Dimitrie I. Leca (1864 – 1907) a fost primar al comunei in 1898, 1899 si 1900 iar in 1904 a ajuns prefectul judetului Bacau. In 1907 a fost ambasadorul Romaniei la Viena, unde a si murit, fiind adus intr-un sicriu din plumb si ingropat in cimitirul din Gioseni.

Petre Giurgea – Negrilesti (1869 – 1939) a fost prefectul judetului Bacau in 1928.

Ion Strat (1836 -1879) , doctor in stiinte juridice, diplomat, primul rector al Universitatii din Iasi este inmormantat in cimitirul ortodox din Gioseni, scoala din comuna purtandu-i astazi numele.

Comentarii

  1. Patrascu Florin a zis:

    Eu m-am nascut la Gioseni (numele dat pe romaneste), dar pe limba noastra ciangaiasca spune Diosen, care are alta semnificatie (adica „carbune de nuca”). In acest fel am gasit scris si la niste vecini batrini, care spun ca acesta este numele (Diosen) de dinaintea boierului, care a primit acest pamint de la un voevod al Moldovei, impreuna cu toti ciangaii de pe acest pamint. Ar fi bine sa nu se mai scrie prostii pe seama noastra. Multumim!

  2. Duma Adrian a zis:

    Dupa parerea mea Gioseni este cel mai frumos sat din imprejurimi.Eu am bunici acolo si am petrecut mult timp acolo.Ar face bine sa asfalteze deoarece drumul de-acolo este sub orice critica.Dar oricum este foarte frumos acolo!

  3. Marculescu D a zis:

    …si tot in Gosen unde e f frumos,este un MARE HOT, GELU CHERECHES,UN MARE NENOROCIT.

  4. Domnule Primar,sunt multi ca GELU CHERECHES,in Diosen?

  5. gioseni cel mai tare

  6. Da, e foarte frumos această comună, şi mie-m place!

  7. Urs Nicoleta a zis:

    Si eu am avut bunicii acolo…si merg de fiecare data cu placere…

  8. Este o zona minunata, dar din pacate administratia este prostra.Ar fi un sat si mai frumos daca s-ar asfalta soseaua. Pacat de copiii si lumea care inhaleaza praful insuportabil. Uneori este o inuman cum se traieste acolo. Faceti ceva domnilor.

  9. da este o comuna fffffff frumoasa si eu am bunici acolo si este dragut……..pacat ca unii oameni ii strica tot aspectu….:P

  10. Si eu am bunici in Gioseni(best place in the world)faceti asfalt ca ar fi bine pt toti

  11. Eu sunt din Gioseni ce e rau ca barurile(adica toate)trebuie sa inchida la 23 ca asa vrea D” Primar

  12. marica din tiganime a zis:

    faceti asfalt si la mine pe ulita(tiganime)in rest toate bune si frumoase

  13. salut

  14. frumos… dar acest sat s-ar mai ridica la un nivel de civilizatie daca parintii s-ar axa acasa pe educatia copiilor si ar intelege ca nu se poate face educatie doar cu ajutorul profesorilor ci si al lor. viitorul vostru pleaca de la cei mici.
    satul ar fi mai frumos daca ati mai planta copaci si v-ati educa mai bine copiii acasa

  15. e frumos in Gioseni dar mai sunt multe probleme de rezolvat…

  16. Un sat kacat,la fel si conducerea.

  17. ba fratilor,dak nu stiati avem 3pub-uri in gioseni.1pub F…..,unde se bea,al 2lea pub DUMA,unde se joak jocurile ilegale,si al 3lea pub P……,fiind sala de relaxare(pe mansarda)ce se fak sporturi extreme,ping-pong la inaltime,k in dubai

  18. gioseni este un sat foarte smecher din care profesori fac orele la bar si politia dau amenzi dea moaca salut pe toti ce ma cunosc

  19. Primarul ar face bine sa respecte legile invatamantului si sa acorde tichetele de masa ale profesorilor. Adevarul e ca nu respecta profesorii. Il intereseaza nivelul invatamantului??!!! Sa lase profesorii in pace ca acestia stiu ce au de facut. Nu reuseam la facultate daca nu aveam cunostintele acumulate din gimnaziu de la ei.

  20. Gioseni, sat uitat de lume. Primarul isi vede doar de afcerile lui.

  21. Daca vreti intradevar sa infloriasca comuna domnule primar ,trebue sa incurajati investiziile nu sa le eliminati cu tot felu de birocrati,stiti fuarte bine la ce ma refer.
    Nu uitazi ca o societate sanatuasa ,puate creste numai prin colabogare si transparenza cum se face in lumia moderna,nu cum vreti sa facezi dumneavuoastra incercand sa acaparazi totul.
    GANDITIVA BINE PENTRU CE VAU ALES SATENII, NU BETIVI CARE VA ZIN CRASMA IN VIATA SI VA DAU PUTINI BANI CARE VIN DIN PENSII SAU DIN ALOCATIA COPIILOR.
    GIOSENIU ARE NEVOIE DE INVESTITII IN SERVITI SI IN INDUSTRIE,NICI DECUM IN CRASME CARE AJUTA LA MANIPULAREA VOTURILOR IN SCHIMBUL UNUI „TAP”(O HALBA DE BERE)

  22. E un sat formidabil!Am avut si eu bunici acolo si mi-am petrecut aproape toate vacantele acolo!
    Am avut o copilarie frumoasa …
    In schimb cu problemele care sant nu e nimic de mirare in toata Romania e asa.
    Numai bine

  23. nu fiti ignoranti..in 4 ani nu se poate schimba totul..deja s-au facut multe lucruri…si urmeaza si asfaltul …dar daca se schimba primarul o sa se aleaga praful..
    cate drumuri a facut primarul la Bucuresti si a batut la usile ministerelor sa scoata bani pt comuna..nimeni nu vrea sa vada …prefera sa creada toti neavenitii care nu au facut altceva in 4 ani decat sa destabilizeze imaginea primarului..
    e usor sa dai din gura mai greu e sa si fii mai bun..numai minciuni..poate in al 12lea ceas oamenii se vor trezi si astfel munca primarului sa nu fi fost in zadar!

  24. salut pe mihaela care este sotia mea si am 2 copii cu ea si in rest o duce bine in gioseni numai ca primaru a tras de ea cind sa imbatat ca un porc ce e el futemas pe nasu lui de porc imbecil sa ingrasat de pe urma cetatenilor cu stima si respect te fut in gura domnul primar tamas bernadin

  25. Cetetean Gioseni a zis:

    Succes d-le Tamas Bernadin in turul doi!!! Este inexplicabil cum are curajul Jitaru Anton sa candideze, cand acesta nu isi face treaba ca viceprimar si in plis nu are nici cele mai elemntare notiuni de conduita morala si profesionala.Brava d-le Primar Tamas Bernadin pentru proiectele incepute si finantarile accesate. De ar fi toti primarii ca dvs. , Romania ar fi pe acelasi loc cu Germania. Mult succes!!!

  26. sal la toti ar fi si timpu sa avem asfalt ca suntem si noi in UE

  27. Si Eu Am Bunici Acolo….E Soooper Mijto Comuna Gioseni…Ar Fi Bne Dak Primarul Sar Tine De Cuvant Si Ar Asfalta…;)

  28. mihaela a zis:

    Vorbe,vorbe si iar vorbe!!!!FAPTE FRATILOR………SPER CA STIMATUL D-mn Jitarul sa-si tina promisiunile facute la cetateni deoarece primarul este el acum!!!!salut la toti cei care ma cunosc!!!!!!

  29. si eu locuiesc in gioseni si intradevar e misto dar avem profesori prosti

  30. brava fostului primar pentru cea realizat şi grupul şerpoaica care nu se va desparti niciodata de dumnialui.DL jitaru e cel mai TAMPIT PRIMAR DIN ISTORIA COMUNEI.

  31. am sustinut un fraier nenorocit pt alegerea primarului.aces anton jitaru,e un pensionar dara dinti in gura si cu un nas d nu i vezi fata,un prost.ruşine pt cum s a purtat cu dansatorii,comunistu naibii tot respectul pt un om adevara,un primar adevarat,tamas bernadin.

  32. intradevar gioseni este un sat minunat.dar persoanele d aik sunt k doua fete.asta strik imaginea.ji vorba aia”pe kne nu lasi s moara nu te lasa s traiesti”.ma cunoaste toata lumea ji app s moara toti dujmanii mei d ciuda.

  33. ma cunoasteti toti.eu am venit la buniki mei mai nou mam mutat aik.kel mai naspha mi sa parut k lumea d aik este fffff egoista ji fara scrupule.satul acesta e minunat kiar dak regret k ma aflu aik.orikm ii dau drak pe dusmanii mei.te iubesc buny.ji iuby iartama te rog.

  34. bravo sunteti niste primari de aruncat

  35. marko revine a zis:

    eu sant cu d jitaru ;poate face asfalt prin cartier la noi an tiganime de asemenea si sorin cu marcel am dori ceva skimbari pe acolo ca MERITAM treaba asta de meseriasi

  36. va salut pe totii am locuit si eu in gioseni ‘ASTEPTAM SCHIMBARI

  37. Данной информации, полагаю, и так вполне достаточно, чтобы сделать вывод, как не надо делать.

  38. petru butnarasu a zis:

    un sat minunat condus de tampiti

  39. petru butnarasu a zis:

    intotdeauna alegatorii pun botul
    la un pahar de ceva si iese naspa pentru ei .Daca nu gandesc bine or sa traiasca in mizerie toata viata lor .pacat? am parintii si fratii acolo

  40. GURITA ITALIA a zis:

    PROASTA ADMINISTRATIE CARE ESTE IN FUNCTIE VA DUCE COMUNA LA MORGA TOT RESPECTUL PENTRU DOMNUL TAMAS BERNADIN PACAT CA A RATAT ALEGERILE DI IUNIE A INTRAT UN COLONEL UN , MOSNEAG CARE VA DUCE GIOSENI-UL DE RAPA IN 4 ANI IN 6 LUNI DE MANDAT DRUMUL CARE FACE LEGATURA INTE COMUNA SI BACAU ESTE VARZA GROPI DE JUMATE DE METRU PROMISIUNILE LUI JITARU SUNT PROIECTELE IN EXERCITIU ALE LUI TAMAS FOSTU PRIMAR VA SAUT PE TOTI DIN COMUNA NU SI PE PRIMAR PE CARE IL TRIMIT SA MAI FACA PE LANGA ALEA DOUA FACULTATI DE COLONEL , INCA DOUA DE MENEGEMENT SI ADMINISTRARE PUBLICA .IN CONDUCEREA PRIMARIEI GIOSENI ESTE MAFIA .

  41. gurita italia a zis:

    proasta administratie va duce comuna la un dezastru , iar de la intrarea in comuna se poate observa proasta administratie drumul care face legatura de la comuna la oras dj 252b care este sub subordinea cj bacau este deszastru pentru cei care parcurg acest drum zilnic , mai rau este ca si autobuzele au intarzieri acest primar in functie nu stie decat sa apere propriile interese dupa ce a dat buna administratie la opare nu este in satre de nimic , lucararile la canalizare sa-u oprit , motivul nu sunt bani sa aduca jitaru ca tamas a adus destu-i , primaria s-a oprit de la constructie , motivul lipsa banilor , dar domnul jitaru daca este un primar european cu isi spune in canpanie , atunci de ce nu aduce bani de la guvern sa de ce nu pune osul traba sa continue proiectele ce sa-u inceput de catre administratia tamas , motivul pentu care jitaru nu continua va spun eu in in iulie cand am fost acasa am supravegheat si eu administratia si ma-m convins stau la secretar acasa si beau cot la cot cu totii . de la 6 luni de la inceperea mandatului acesta s-a caracterizat un primar de nimic , nu a facut nimic mai mult am auzit ca s-a apucat de parc dar nu spune la oameni ca bani sunt adusi de adm.tamas prin proiect de la ministerul mediului suma de 5 miliarde de lei . acest primar nu face decat sa sufere cetateni . de ce sustin administratia tamas ; renovarea scoliigenerale ion strat cu parchet ,cu geamuri termopan , cu mobilier , schimbarea acoperisului si izolarea scolii , acizitionarea a 22 de calculatoare pentru elevi scolii , constuctia salii de sport . finantare de la ministerul educatiei , cercetari si tineretului proiect lucrat si depus de catre administratia tamas , si ducerea la bun sfarsit a acestu-i proiect proiectul de canalizare care mai nou am auzit ca s-a oprit din lipsa fondurilor , proiectul de racordare la reteua de apa si ducerea la bu sfarsit de catre aministratia tamas dupa care cetateni pot sa foloseasca o apa curata dezinfectata mai mult administratia tamas a dorit extinderea de retea si pe ulitile satului ,reteua fiind extinsa in sat in proportie de 90. % administratia tamas adus bani de la ministerul culturii si cultelor , pentru biserica catolica pentru termopane si lampile de pe biserica , sa-u adus bani si pentru biserica ortodoxa aceasta fiind dotata cu centrala termica , sa nu uitam ca si renovarea dispensarului a fost tot din administratia tamas suma de 7000 ron sa-u alocat in ultima sedinta de consiliu local condusa de primar bernadin tamas , s-a renovat gradinita din centru un de s-a acopeerit si sa izolat , afost mobilata si dotata la standarde ue . in mandatul administratiei tamas s-a mai construit si gradinita nord acolo bani au provenit tot de la ministerul educatiei cercetari si tineretului a costat 7 miliarde constructia gradinitei nord acolo unde copii erau nevoiti sa parcurga pana la cetru 3 km iata ca administratia tamas a dovedit ca o pate face si pe asta , proiecte de investiti sunt safaltare a7 uliti care au fost prinse in proiect de catre admnistratia tamas iata de ce sustin administratia tamas si pnl in numaio 3 ani de mandat deoarece comuna gioseni s-a infiintat la un an de la alegerile locale , administratia tamas a dovedit ca poate investi si ca poate administra bani cetatenilor .de la administratia tamas pana la jitaru este cale lunga si va invit cu oti sa mergem in urma si sa ne aducem aminte cu arata comuna acum 3 ani si cate sa-u investit si cat a facut administratia tamas si cat va face administratia jitaru care la numai 6 luni de instalare este un dezastru societati .va salut pe toti votati PNL PENTRU O VIATA MAI BUNA PENTRU O ROMANIE MANDARA SI PROSPERA PD-L SI PSD PARTIDE DE COMUNISTI , PNL SOLUTIA REALA PENTRU GIOSENI .

  42. paduraru lucian a zis:

    Sunteti niste fraieri ,nu faceti nimic,de comuna nu va intereseaza,numai pe cine vreti ii ajutati si le faceti mari vedete{Stefan Alexandra,Gontaru Roxana}.Pt fraierul de,Tamas Bernadin

  43. Ghebu Raluca Andreea a zis:

    Tamas Bernadin esti un tampit,un prost care nu face nimic si esti bun numai de petreceri,baut,agatat femei maritate care au si copii.pe scurt dute in plm.Cu mult respec pt ca sunt fina ta de mir.[BOULE}

  44. Felicitari Domnului Tamas Bernadin imi pare rau ca nu ati mai iesit primar si nu ati putut continua proiectele iar bosorogul asta imputit care nu stie sa faca nimic trebuia sa stea in banca lui pentru ca e urmasul lui Ceausescu.Iti doresc multa minte si poate te las din functia asta de primar boule

  45. Faptul ca la informatii nu s-a spus nimic despre maghiarii din Gioseni(Diosen) ma intristat foarte mult.Maghiara au fost in totdeauna in Gioseni.Aproximativ 98% din catolici sant maghiari(ciangai).Cei mai multi dintre iei sant oameni gospodari cu frica de Dumnezeu.Au si slabiciuni ca tot omul dar se tin de treaba.Pacat ca tinerii de acolo au trebuit sa plece in tari straine ca sa castige o paine,dar sa speram ca intr-o zi se vor intoarce si o sa fie niste stalpi puternici in sat.Comuna gioseni este situata intrun loc minunat.Are paduri are Siretul care este la o distanta neprimejdioasa,are lacul
    care este situat la capatul satului.Eu m-am nascut in Gioseni si am trait acolo aproximativ 17 ani.Totdeauna ma gandesc cu drag la satul meu.
    Domnul Isus sa-l binecuvinteze

  46. tamas liviu a zis:

    bravo dinu ce ai facut pana acuma e de minune

  47. tamas liviu a zis:

    lasa dusmanii sa zica ce vor vei deveni din nou primar si noi suntem alaturi de tine
    gioseniul va stralucii datorita tie
    si la dusmani……………………………kiele moarta

  48. tamas liviu a zis:

    pop dulce la toate fetele din geoseni liviu va iubeste

    mai ales pe fetele dela serpoaica

  49. dezastrul comunei a zis:

    alo , domnule primar a sosit momentul , sa da-ti socoteala de situatia in care dumneavoastra si pd-l gioseni ati adus comuna , de la 1 iunie si pana acum , nu ati facut nimic sunteti un nimic care nu stie ce vrea de la viata va dau un sfat dati-va demisia comuna arata groaznic starea drumurior din comuna arata jalnic ce faceti in primaria aia mai lasati sticla ,la oparte si pune-ti osul la treaba scoateti bunastarea comune-i de la naftalina si face administratie nu dormiti vremea e sa va treziti comuna sa-o lucrati la o parte sa va dati , sa vina alti mai tari ca sunte-ti mamaligari .

  50. mesaj de dragoste pentru viceprimar jojo transport sticle bc 05 prg a zis:

    domnule amarat stimate , martalog mai lasati masina sa se hodicneasca si nu mai carati marfa nu va mai bate-ti joc de banul public si de benzina consumata pe navete de bere bergenbier pune-ti mana la treaba si face-ti proiecte fratilor nu mai sta-ti pana la ora 21 in primarie si beti cu jitaru lasati-o mai moale cu sticla de vin care o aduce maria magdalena mama purtatorului de cuvant jitaru pune-ti mana si carati balastru ca pe ulita mnea la baca este vai si-a mar de coloana lui jitaru si a lui matale . o masinba ati tras pe dreapta ca doar prosti mai cumpara din inpozi-te pana nu aduce jojo transport bc 05 prg judetul in comuna si presa nu va lasa-ti de balamuc .

  51. mai pune-ti mana pe treaba nu mai serviti alcol si mitite-i ca ati servit destul in campanie nu vre-ti sa-i dati un concediu lui madam consiliera din pdl ma maimutoilor faceti administratie nu spalaceala , sunte-ti niste maimutoi di caca. poate va pune teroristi o bomba in buzunare asa va mai desteptati ca sunte-ti in ian 2009 si nu pe vremea lui ceasca pana si ala era bun administrator nu caca ca voi sa mai aveti ce sa cititi .

  52. denisa gioseni a zis:

    primarul asta-i de ciocolata , domnule chiar nu faceti nimic , cu drumurile din comuna , duceti-va dracu la morga si mai intitula-ti , ca nu mai acolo se doarme.

  53. denisa gioseni a zis:

    am pierdut bursa medicala si bani de liceu din cauza unui cretin , ca nu poate sa puna balastru sa nu mai intarzie autobuzele fac cate 25 de minute conometrat pe telefon ajung la scoala la 8 30 inloc de 07-45 si uite absen-te ca am o diriga sora cu jitaru este membra pd-l bacau si nu stie ca s-a inventat motivarea de absente , iar primaru sta ca muia in primarie suge mielu mai lua-ti o pauza nu mai sug-ti mai lasati si pentru vremuri sde criza , nu fiti apsan ca asa a ati fost si la alegeri , la inpartit pachete si mici , sunt majora si o sa sesizez dna-ul ca face-ti spalare de mici si de molipseala de moate .

  54. Copiii moşului, învăţaţi prima oară să scrieţi şi după aceea împroşcaţi cu noroi.S-au dacă nu realizaţi asta , fiţi clienţii unui psihiatru venerabil.
    nu vă luaţi după instinctele primare, pentru că atunci vacile sunt înaintea dumneavoastră.

  55. Toata stima si respectul meu pt Domnul Tamas Bernadin,care a dorit cu adevarat binele comunei Gioseni,care a vrut sa scoata la lumina acest sat,care a strabatut n,n,n drumuri la Bucuresti,pe la ministere pt a obtine fonduri pt comuna,ma intreb oare de ce cetatenii comunei nu l-au dorit in continuare primar?????Pt ca spun ei: Domnul Tamas e bogat ca a furat din primarie!!!Nu fratilor,nu a furat,a muncit si el si sotia lui pt banii pe care ii au,au o afacere destul de rentabila dupa cum vedeti. Cat timp a fost primar a facut destule pt comuna si ar mai fi facut in continuare,dar nu a fost dorit…….Au vrut cetatenii un primar european care acum nu are bani nici pt salariile angajatilor din primarie,toate lucrarile s-au oprit,drumul arata groaznic…….Asa zisul primar european,Jitaru Anton,daca nu e in stare sa niveleze drumul,sa dea salariile oamenilor lui cu care lucreaza zi de zi in primarie,sa dea tichete de masa profesorilor,sa poarte o discutie civilizata cu cetatenii care il solicita fara sa isi iasa din fire sa tipe si sa urle,atunci ce credeti oameni buni ca e in stare sa faca proiecte pt comuna Gioseni?Nu e in stare sa le finalizeze pe cele initiate de Domnul Tamas,dar sa mai faca altele??Nu are cine fratilor,pt ca nu stie nici macar la ce usa sa bata……..Sa zicem ca Domnul Tamas nu ar fi facut nimic timp de 4 ani de zile cat a fost primar,da?Eu tot pe el l-as fi votat ……stiti de ce?Pt ca e frumos si aratos si nu iti e rusine sa iesi cu el in lume,pe cand cu actualul primar iti e rusine,e urat fratilor si e pensionar,e nepriceput,de ce nu sta acasa sa isi vada de ale lui si sa lase pe cineva care e capabil sa ia conducerea acestei comune?Si asa va trece 4 ani de zile ,va ramane in urma comuna Gioaseni,si asa voi amana eu nunta mea 4 ani de zile pt ca nu vreau sa fac poze la starea civila cu un nasos care sa strice toata frumusetea peisajului……………….deocamdata atat am avut de zis!

  56. Au trecut sase luni…sa incercam sa tragem concluziile! Oricat as incerca sa fiu de neutra trebuie sa fiu realista.In Gioseni nu s-a schimbat nimic, din contra lucrurile stau mult mai rau! Personal,nu am culoare politica dar recunosc ca in mandatul domnului Bernadin Tamas in comuna s-au schimbat multe… de asemenea in mandatul actualului primar s-au schimbat la fel de multe dar din pacate in rau…ideea ca domnul Jitaru ne va reprezenta in urmatorii 4 ani nu mai produce aceleasi nemultumiri,asta e a castigat alegerile!Dar niciodata SCOPUL NU SCUZA MIJLOACELE! cred ca stiu cu totii la ce ma refer. Dupa ce gustul alimentelor impartite in campania „bolnava” a trecut nu ramanem decat cu gustul amar ca majoritatea cetatenilor nu dispun de capacitatea de a distinge intre o „placere de moment” si o satisfactie permanenta care ar fi fost posibila daca cetatenii ar fi gandit cu capul si nu cu stomacul…
    Din iunie de cate ori si-a mai aratat suprema solidaritate domnul Jitaru fata de proprii alegatori???
    De cate ori a mai batut la poarta dvs pentru a intreba cum va mai merge???ce nemultumiri aveti???
    De ce nu s-a tinut de promisiunea ca il va „aranja” pe domnul Bernadin Tamas dupa ce va castiga alegerile???
    Nu am de gand sa va judec, domnule primar, dar cred ca observati si dumneavoastra ca lucrurile va cam scapa de sub control! E adevarat ca nu sunt binevenite unele remarci sau injuriile la adresa dvs dar nu ne puteti incalca dreptul la libera exprimare si pana la urma fiecare isi exprima indignarea asa cum crede de cuviinta!
    Sincer, cred ca va trebuii sa dati dovada de un caracter extrem de puternic pentru a tine piept tuturor „incercarilor” si de a va finaliza mandatul!!!
    Fac apel la cetatenii din Gioseni sa incerce sa analizeze obiectiv toate „reusitele” actualului primar pentru ca la viitoarele alegeri sa voteze un om caruia sa i se potriveasca aceasta „haina „care cred ca este mult prea mare pt dvs!
    Cetateni, sunteti de acord cu mine??????

  57. Mitica Doroftei a zis:

    Ce padurea mea aveti cu domnul Jitaru???

  58. Pentru , Mitica Doroftei a zis:

    Padurea ta , este la botosani ,nu in comuna gioseni !

  59. Cred ca asosit , momentul ca , actualul primar european , Anton Jitaru acesta a demonstrat la numai , 8 luni de la prelurea , mandatului ca , nu este in stare sa conduca, o comuna am fost in gioseni , si stiu cat de de mare este comuna , il inteleg pe domnul Jitaru ca nu sunt bani , dar domnule primar pune-ti osul la treaba si nu stati ,ca la urmatoarele alegeri , o sa mai castigati , functia de casnic .

  60. Pentru , Mitica Doroftei a zis:

    Padurea veneticilor , este la botosani.

  61. Anonim pentru conducerea primariei gioseni a zis:

    Ce aveti de gand ,sa faceti domnule , primar satul arata groaznic ,dar atunci cand , cetateni va ia-u la rost dati din umeri, la ce va-ti bagat sa conduceti comuna ,la dezastru sa va fie , rusine sunte-ti un papagal , in canpanie si un monstru , pentu sat , va supara adevarul , va deranjeaza opinia cetateanului , de sunteti , primar sa luati bani si atat , puneti mana pe treaba .

  62. Pentru , primarul comunei gioseni. a zis:

    alo , domnule primar drumul , arata groaznic ce faceti , pune-ti balastru , am inpresia ca , vine sfarsitul lui jitaru .

  63. Domnule viceprimar , mai lasati masina primariei, sa se hodicneasca , si nu mai carati marfa , cu ia va bateti joc de banul cetateanului , sa fie rusine .

  64. Pentru , bau-bau a zis:

    Copiii mosului , uite ce mare profesor univertsitar , mai esti te bag , in p…. mati de bou.

  65. Bernadin Tamas a zis:

    Frumoasa comuna ! Pacat ca e locuita si de ,,oameni ” facuti la betie!!!!

  66. Domnule Tamas,FELICITARI PENTRU CRIZA DUMNEAVOASTRA DE SINCERITATE! Nu am crezut pana la urma ca va veti arata identitatea!v-am recunoscut stilul din articolele anterioare,unde ati vrut sa va mentineti anonimatul.Dar sa vii cu o asemenea afirmatie ca majoritatea celor care v-au dat v otul ar fi betivi,este o mare enormitate!m-am abtinut pana acum sa scriu ceva pe acest site,dar afirmatia ta m-a scos din sarite!De aceea ,TREBUIE SA STIE SI CONCETATENII NOSTRI CINE SUNTETI CU ADEVARAT.Vreau sa va spun ca am fost colegi de scoala si de serviciu.Faptul ca nu mai locuiesc in Gioseni,unde mai vin din cand in cand ,nu inseamna ca nu sint la curent cu activitatea ta .Iata PE SCURT CINE E TAMAS BERNADIN,care v-a fost primar si a mai vrut odata sa va mai pacaleasca;la scoala era cel mai fudul om;la serviciu isi para colegii la sefi;pentru a fi mai deosebit de altii a inceput scoala comunistilor,Stefan Ghiorghiu pe care nu a terminat-o din cauza revolutiei,apoi a plecat in Germania sa lucreze ,pentru ca acei oameni pe care ia parat,voiau sa-l linseze.a pacalit o data vigilenta voastra si l-ati ales primar;a mai vrut odata dar ati fost destepti;Brava voua!Deci ,stimati giosanari,ati pripasit in ograda voastra un sarpe care vrea sa va supuna si sa-si bata joc de voi .Fiti cu ochii mai,pentru ca ,asa cum l-a pacalit pe frate-su de ia luat afacerea si mandatul de primar asa vrea si el sa va subjuge si sa-si bata joc de voi.Nu sunteti betivi,asa cum spune FRUMOSUL SATULUI ci sunteti niste oameni gospodari cu necazurile dumneavoastra.
    Am sa revin!

  67. Tu ,vorbesti,alcolistule,care te imbatai ca porcul,si te batea coana Carmen apoi dormeai pe la Balcescu!?!S-au faci si tu parte din tagma oamenilor facuti la betie pentru ca imi amintesc ca parintii tai rupeau gardurile de la crasma ca sa ajunga acasa!Hai sictir!

  68. mamaligarilor a zis:

    nu mai mancati cacat , mai tampitilor , ca sunteti niste venetici de pe la liteni-suceava voi vorbiti , de alcol de alcolisti ce sunteti ati , taiat toata padurea fraieri obositi .

  69. pentru, bau-bau a zis:

    dupa ce , esti prost mai si semnalizezi , mai rahat inputit , mai invata sa scri , in comentariul de mai sus esti cam ,analfabet .

  70. pt. doroftei a zis:

    padurea veneticilor , este la liteni-suceava, nu la gioseni mai butoiule , ai o capatina, ca ai sa explodezi de la atata , lemne vandu-te .

  71. pentru , gigel cotioras a zis:

    Mai trage-ti pe dreaota masina , si nu mai carati marfa pentru bar si , magazin la 20.

  72. in ce loc se afla acest gioseni si ce fel de oameni traiesc in el?sunt un om din judetul bacau si muncesc afara si nu cred ca poate exista asemenea dusmanie intre oameni.

  73. ati auzit de bun simt ,toleranta si civilizatie?

  74. catre moderatori a zis:

    dragi moderatori…de ce nu inchideti aceste aberatii??…sau va place sa cititi ineptii..si jigniri gratuite…

  75. domnule , primar a zis:

    Ati , dus cetatenii de nas , in campanie iar acum nu faceti nimic , care este motivul , in calitate de cetatean al comunei gioseni , doresc ca la intrarea in sediul primariei , sa fie amplasata o urna , unde cetateanul de rand sa poata , aduce argumente , si problemele cu care se confrunta. .

  76. domnule , primar a zis:

    Deoarece , de la instalarea in functie , asa zisului , primar european anton jitaru , acesta nu este in stare , sa primeasca in audienta un cetatean, ba mai mult , ori de cate ori cetateanul , merge la primarie , pentu asi rezolva problemele , acesta mentioneaza ca nu are soluti , domnule primar , in campanie ati , mentionat , tot felu de minciuni , ati tinut , din tot dinadinsul ca dumneavoastra inpreuna cu consilieri pd-l ,cu venetici din partid , ati promis lumii , ca imediat de la instalare , in functia de primar al comunei , veti aduce cetatenilor , acte doveditoare , din care reie-se faptul ca , fostul primar bernadin tamas , a furat . Iata ca la numai , opt luni de la instalarea in functia de primar , ati aratat cetateanului , de ce sunte-ti , in stare dumneavoastra in calitate de primar ,si consilierii pd-l ba mai , mult cetateanul , a vizionat adevarata valoare , si menegementul aplicat ,cat si incompetenta ,de care dati dovada .sa va fie rusine . Daca va doare adevarul , sau va mustra constinta, de se se intampla , nu uitati ca toate, sunt de la primar european de cacao.

  77. FACE-TI COMUNA DE RAS , CU UN CONPORTAMENT, DE COLONEL , SI UN NAS DE VAGABONT . VA DORESC SA , AVETI PARTE DA CAT, MAI MULTE PROBLEME , POATE ASA MAI INVATA-TI CEVA . BAFTA LA RAHAT.

  78. pt cei care il invidiaza pe DOMNUL BERNADIN a zis:

    sa va fie rusine pe vorbele urate…ati vrea voi sa ajungeti la nivelul lui.NESIMTITILOR!!! putea sa ne scoata din rahat dar voi ati preferat sa ramaneti in continuare in el…macar nu-i mai stricati imaginea.este cel mai tare primar!cati au mai facut ce a facut dumnealui?? mergeti prin noroi ca ultimii tarani, dar o meritati pt ca ati avut ocazia sa mergeti pe asfalt dar e prea mare orgoliu…

  79. pt cetatenii comunei GIOSENI a zis:

    de cate ori l/ati vazut beat pe DOMNUL BERNADIN???de ce vb asa de dumnealui.macar fiti realisti…

  80. aveti niste consilieri de……………………unul si unul!

  81. hai sa fim seriosi…comentariul nu este postat de domnul bernadin pt ca el ar fi stiut cu siguranta ca nu se pune in ghilimele cuvantul oameni!ce treaba mai aveti cu dumnealui?gata.si-a terminat mandatul.aaaaa, il vreti inapoi…de asta tot il pomeniti!!

  82. anonymus... a zis:

    In sfarsit s-a facut cunoscuta realitatea jalnica(din pacate)in care locuim in gioseni.e adevarat ca avem o administratie publica sub orice critica si comuna arata jalnic,dar e prea tarziu pentru regrete.Nici eu nu il agreez pe noul primar,insa oameni buni,TERMINATI CU INSULTELE la adresa d-lui jitaru!!!daca nu se descurca in functia de primar nu inseamna ca nu este un om ca oricare altul si aresi el demnitate asa ca nu ii mai denigrati imaiginea pentru ca si-o face el singur prin faptele lui,mai bine zis prin lipsa faptelor lui.

  83. anonymus... a zis:
  84. pacifistul. a zis:

    priviti!!!unde vedeti voi ura.accesati adresa de mai sus.veti vadea doi oameni care se inteleg foarte bine sunt cei mai buni prieteni.nu???

  85. aaaaaa primarie de cccccccc

  86. stiti d primar care e faza mai intai tre sa furi pt tine sa apoi sa faci asfalt prin sat asai sa nu ca daca nu faci asfalt peste 3 nu mai esti primar doar sti bn

  87. am fost cu masina akas de sarbatori si nu stiam pe unde sa merg, drumul e mai rau decat dupa un borbandament ar fi timpul sa faca asfalt

  88. la noi e asfalt prin sat dar din pacate numa pe harta
    ca in rest numa noroi si praf doar ce naiba suntem in UE asa ne trebe noua

  89. oameni buni avem un primar de cacat.revenitiva si faceti pe naiba in patru si sal scoateti afara.va rog eu mult.

  90. oameni buni avem un primar de cacat.revenitiva si faceti pe naiba in patru si sal scoateti afara.va rog eu mult.

  91. fraiere pleaca de acolo ca nu e pt tine primaria vrei si tu sa te imbogatesti ca da la armata nu ai reusit sa furi nimic

  92. hai sa fim realisti………..la varsta asta PRIMAR????pana acuma ce a facut de si’a gasit sa strice planurile altora…nu i’a ajuns pensia de vice primar?nu se gandea ca domnul Bernadin daca a inceput ceva el nu are cum sa duca la BUN sfarsit!?!dar totusi suntem curiosi cand naiba o sa avem asfalt???????????

  93. sunt curioasa la cate usi va bate domnul Jitaru pentru comuna Gioseni!daca totusi nu reusiti sa asfaltati drumul ati putea din cand in cand sa il indreptati sa se poata circula..

  94. VA BATE , LA USA SECRETARULUI SA MAI ADUCA MARIA MAGDALENA MAMA VENETICILOR , O STICLA DE VIN SA BEA IN PRIMARIE CU TOTII , CA DE LA INSTALARE , ATATA STIE.ORDINARI DE CACAT CE SUNTETI , NU MERITATI SA DESCHIDETI GURA , LA CATE VA LASAT FOSTUL PRIMAR .DACA ATI DUCE , LA BUN SFARSIT PROIECTELE AR FI BINE , DAR VA IA MOARTEA PE DRUM, PACAT CA NU VA LUAT IN CANPANIE , ATUNCI , CAND ATI DAT TACAMURI SI , CARTOFI SPAGA , CA SA AJUNGETI UNDE SUNTETI ,ADICA ACOLO UNDE NU VA STA BINE, NICI LA MATURA.

  95. Toti sunteti niste prosti.Va certati ca la usa cortului
    Ce nu va ajunge?

  96. boilor………….incetati cu cearta odata!!!!ce va tot impungeti!?!

  97. pentru anonimatul de mai sus a zis:

    nu este , cearta mai ratatule,este adevarata conducere a comunei va supara adevarul asta e frate , poate va vine mintea la loc.K fraieri .

  98. MIHAI CHETRIS a zis:

    DE CE VA COMPORTATI CA NISTE COPII, CREDETI CA VOI ATI PUTEA FACE MAI MULT DECAT EI, nu este simplu sa multumesti pe toata lumea. NU CONTEAZA CINE E PRIMAR ATATA TIMP CAT FACE CEEA CE E CORECT SI AJUTA OAMENII, CINE STIE POATE LUCRURLE SE VOR SCHIMBA.

  99. pentru mihai chetris a zis:

    sa vorbesti de chetrisul tau , la gioseni realitatea e alta daca ti-e iti place praf , si toate proiectele oprite , canalizare , apa , asfaltare ,etc na-i decat sa-l susti , cetateni din gioseni , suntem convinsi ,de ce este in stare ,asa ca ai face bine sa nu mai comentezi tu ,nu esti tu in masura mai ales ca esti si enetic ,daca esti prost , stai acasa .

  100. PRIMARIA ,BALAMUC SI BAL a zis:

    Acest ,primar este omul, nepotrivit la locul nepotrivit , nu merita sa poarte o haina atat de mare , si a dovedit acest lucru , in primarie cand intri ,fum de tigara , vin pe mese k intri la primar , viceprimar , secretar peisajul este acelasi la fiecare , asa k sa nu ne mai mire faptul k nu face nimic , el insusi este un nimic , si pleava societati .

  101. cetatean al gioseniului a zis:

    oare dom primar face ceva ??????????????????????…………ca in afara de a ridica banii la sarsit de luna nu se vede……………………cica face……………………….in fiece zi………………….spor dom primar!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  102. a boy... a zis:

    am ajuns ca vai de capul nostru.imi e si rusine sa chem pe cineva strain la noi in sat ca ma fac de ras din cauza drumurilor.satul arata jalnic.oameni buni treziti-va inainte sa fie prea tarziu.vom sta inca 3 ani si jumatate in loc daca nu se schimba administratia rapid.nu credeti???

  103. Daca vreti sa vedeti 3crai care caca draci mergeti la slujba duminica!!!!!!!

    Pe randul 2!!!! DAA+moartea!!!!!

  104. petru butnarasu a zis:

    omul a fost ales democratic. ce aveti cu el. vinovati sunt toti cei care l-au ales data viitoare sa va ganditi bine unde puneti stampila

  105. Tampu Stelian a zis:

    Nu stiu cine a scris istoria de mai sus, este falsa is plina cu minciuni, in satul Gioseni majoritatea oamenilor sunt de etnie maghiara, un fapt care a fost negat ani de zile de fostul paroh, Rediu Vasile. Suntem in sec. 21, si ne mindrim cu faptul, ca am intrat in Europa, dar gindirea aomenilor care conduc, din papate a ramas in sec. 19. Si eu m-am niscut in Gioseni ( Dioszén) , dar sunt foarte suparat, ca oameni din aceasta comunitate nu-si recunosc etnia, pentru ca au fost avertizati de domnul Rediu. Mare-i bucuria, ca nu mai este in sat.
    Fost cetatean de etnie maghiara din Gioseni, ma voi reintoarce cu adevarata istorie al satului.
    Cu respect.

  106. Daca prin democratic intelegeti tonele de cartofi date.
    Votul filmat cu telefonul=100ron
    Ulei,zahar,pate,mici,vin.
    MINCIUNI cu carul.
    Asa e!!!!!!!!!!!!!

  107. Remus Balint a zis:

    Superba comuna trebuie sa mai trec si eu pe acolo sunt curios daca s a schimbat ceva si daca da , in ce

  108. Paduraru Adrian din Sibiu a zis:

    Domnu Jitaru capul sus.Lumea nu o vei multumi nici o data (Duma)

  109. Constantin Brancovean a zis:

    Asa este domnule primar betivi vor sa ii faceti oameni limpei la creer

  110. primarie kaka a zis:

    primar de forma , si atat proiecte pauza , mai functioneaza proiectele lui tamas ,ca in rest varza e tot nota mea pt. voi este 4.macar sa aveti pe ce sa stati jos ,ca ori cum atata stiti dupa cum se vede.

  111. Cu un trecut ca al lui Jitaru e greu de tinut capul sus.

  112. Este un mincinos!Vezi nasul.

  113. frant pt C.B. a zis:

    el e primul!!!!!!

  114. MIKUTZU ITALIA a zis:

    BUNA TUTUROR! DUPA CUM STIM HOTI SUNT PESTE TOT DAR K PRIMARUL DIN GIOSENI MAI RAR. ESTE UN SAT FRUMOS CU OAMENI DE GASKA PACAT K NU SE FACE MAI MULT PT. VOI, SA AVETI SI VOI ASFALTATE DRUMURILE. EU SUNT DIN CHETRIS DAR TOTUSI LA NOI ESTE CEVA MAI DIFERIT CEVA TOT SE CUNOASTE IN URMA PRIMARIEI DIN TAMASI.

  115. PASTE FERICIT TUTUROR

  116. mikutzu italia a zis:

    PASTE FERICIT TUTUROR

  117. stefan liviu a zis:

    bai taranilor voi il invidiati pe bernadin, dar k sa ajungeti la nivelul lui mai aveti de mancat bai ratatilor´.cu stima si respect pentru domnu bernadin,k sa moara dusmani.fraierilor……………………

  118. felicitari pentru ca vati ales un primar d nota 0.vati ales un pensionar…foarte frumos……….stiti ce asi face eu cu un pensionar?lasi pune sa fac curat la vaci si la porci,ca de atata e bun.daca armata a considerat ca tu nu mai esti bun d nimic, inseamna ca esti putred frate. asa ca trebuie sa-ti iei dracu carja in mana si sa-ti vezi de mojnegi tai.ai inteles?ca nu de alta dar intr-o buna zi ai sa mori dracu in primarie si faci naluca acolo de nu mai intra nici dracu.

  119. NU VEDETI , CINE NE CONDUCE TENTATIVA DE PRIMAR ,RUSINE SA VA FIE SUNTETI NISTE MORTI /INVIATI.

  120. CE DRACU MAI AVETI PRETENTI , NU VEDETI CINE NE CONDUCE.

  121. stim cine ne conduce……..un martalog de mosneag fara dinti-n gura.

  122. pentru consilieru paganel sa te futa caini in cur de martalog obosit mai lasa si tu lumea sa futa si pe femeia ta

  123. pentru mitica doroftei consileru puli mele.bai umflatule mai lasa primaria in pace ca nu ai nici o treaba cu politica esti afon.tu crezi ca politica e padure fraiere?crezi ca se fura ca in codru???????? mars la spart cioate in pula mea ca acolo tie locul martalogule.

  124. pentru martalogu,si plescaru de dontu,ofticatu puli mele.ba fraere nu ai treaba cu politica asa cum nu ai cu fotbalu,data in zloboz si sa nuti mai vad muia p teren plescarule

  125. anonim a zis:

    Nu vedeti , ce tentative avem in conducere ,incepand de la primar ,pana la preot ,toti sunt niste preacurvari si prosti de nedescris , de politie nici vb. paiu bea se suie , beat la volan ordinar care esti traiti de pe bani nostri .la MORGA CU VOI.

  126. gogosica a zis:

    Ceea ce citesc e de necrezut……nu am cuvinte si niciodata nu mi-am imaginat ca lumea in care traim poate fi atat de scarboasa si de cruda……in particular lumea mea de la iubitul sat natal Gioseni!suntem rusinea Europei,,,,,si totusi daca cineva s-ar misca mai mult am avea si noi mai multe nu credeti D-nule Primar?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????’daca nu-l citesti poate notezi toate semnele de?????????????????????????????????????????????????????????????????

  127. pentru toti fraieri din primarie inclusiv dm primar a zis:

    bai bosorogule ce pula mea ai avut cu ansamblu serpoaica? ei au dat fata la satul ala de rahat,era mandria gioseniului cu atat va puteati mandri si voi.si tu ce ai facut ai distrus tot ,pentru politica ta de doi bani si pentru ca erai invidios pe tamas ca el a creat ansanblul ala.bai boule daca erai destept ansablulserpoaica iti facea si tie firma.acum de ce nu faci tu un ansamblu sa vad daca esti in-stare.ati perdut o valoare cu care se mandrea gioseniu.cu stima si respect pentrutamasi bernadin

  128. marius a zis:

    ba baieti numai va inervati degeaba,sunt uni dintre voi care au talent si daca sunteti destepti puteti sa mergeti mai departe,la un ansamblu mai bun.dupa cum spuneam uni dinre voi chiar aveti talent,cum ar fi liviu,dani,jice, giorgeana claudita alexandra etc.ei nu stiu ce au perdut era o frumusete sa va vad dansand,si stiati sa distrati lumea.cu cel mai mare respect pentru serpoaica.

  129. marius a zis:

    ba baieti nu va mai inervati degeaba,sunt uni dintre voi care au talent si daca sunteti destepti puteti sa mergeti mai departe,la un ansamblu mai bun.dupa cum spuneam uni dinre voi chiar aveti talent,cum ar fi liviu,dani,jice, giorgeana claudita alexandra etc.ei nu stiu ce au perdut era o frumusete sa va vad dansand,si stiati sa distrati lumea.cu cel mai mare respect pentru serpoaica.

  130. MIHAITA a zis:

    Pai cum vreti sa mearga ansamblul serpoaica , mai departe ce dracu fratilor, nu vedeti ce tentativa de primar si viceprimar ,ne conduc cu un trecut ca al lui jitaru si gigel , n-ai sa vezi gioseniu inflorit si ridicat .in afara de a manca cacat cu gura ,nu stiu nimic , nici cum ii cheama ,cu BI \CI , in mana dapai sa mai futa , as morti .

  131. anomim a zis:

    In legătură cu scandalul de zilele trecute? V-ati gandit mult inainte sa il invinuiti pe domnul Bernadin de ceea ce s-a intamplat?
    Orice se intampla e din vina dumnealui? Asta credeti voi!!!!! Se pare ca nu puteti scapa de imaginea dumnealui, va urmareste pas cu pas! Pacat ca este doar in imaginatia voastra lucrul asta…

  132. Cetatean Gioseni a zis:

    Nu stiu daca veti mai candida la functia de primar Domnul Bernadin dar vreau sa stiti ca inca mai sunt cetateni care va sustin. Tot respectul pentru un om inteligent si corect. Nu va lasati descurajat de barfe ca le cred doar cei care le spun! Nu meritam sa ne reprezentati, ati post prea bun pt noi…

  133. anonim a zis:

    Ce treaba are domnul Tamas cu toate ce se intampla in comuna , pai nu-i adevarat ce se intampla , un primar inconpetent , un un viceprimar care nu sta la serviciu ,carei problema , toate curvele se suie pe altar , toate haitele ,care il tradeaza pe dumnezeu mai rau ca iuda , da dracu vreti sa fie pai daca se suie ,MARIA TIMARU ,CARE ARE 101 DRACI IN PIZDA SI CITESTE PE ALTAR SI CU SFANTA LUI SECRETARU CARE ALUAT NUMAI MUIE LA VIATA EI ,CAND A LUAT-O SECRETARU ERA SPARTA IN LINDIC, SI CHIELU PER PAUL PADURARU , CARE O FUTE PE NEVASTASA SI APOI SE SUIE PE ALTAR ,CREDETI CA LUMEA MAI ARE CHEF SA VADA CIRC ,EU NU PREA CRED ,NICI EU NU MAI MERG DE VRE-O 7 LUNI LA BISERICA PAI CAND VAD CATE O CURVA CARE ASI FLUTURA PIZDA SI APOI BARFESTE NORMAL CA IMI TRECE TOATE GANDURILE , DE CREDINTA ELE, SFINTELE SI SFINTI CARE SE SUIE PE ALTAR LA CANTAT SI CITIT , SUNT DRACI CU COARNE SI COADA NU SFINTI , PARINTELE DE CE DA CURS ACESTUI EVENIMENT NE PLACUT SI NU O SPOVADUIESTE PE FEMEIE , DACA AGRESIT NU TE SPOVADUIESC IESI DIN SPOVADA , SUNT CUVINTE DE PREOT /DUHOVNIC ESTE DE VINA SAU NU ? respecta juramantul depus in fata tatalui si a fiului care amurit pe cruce ,va spun eu nu .el trebuie sa dea dovada de om al lui dumnezeu , nu de satana .toata lumea avem greseli 1001 , si nu-i putem judeca noi va veni ziua cand dumnezeu va deschide condica si va judeca , pe fiecare in parte , nu mai fiti rasisti ca toata lum,ea bea , alti poatye mai mult dar nu e treaba noastra ,IAR ALTARU NU ESTE LOCUL POTRIVIT UNDE SA ANUNTE PREOTUL TOATE INCIDENTELE ,PREOTUL DACA VREA SA ANUNTE CEVA SA O FACA LA MASA ACASA SI NU IN BISERICA , PAI SA VEDETI IMI E JENA SA VA SPUN AM ASISTAT LA UN EVENIMENT ,DE ZIUA BOLNAVULUI , IMI E JENA SA SPUN PAI LA CE DOAMNE IARTA-MA AI MAI SPUS .DACA ITARU CU SECRETARU DICTEAZA ,NU MAI PUNETI IN PRACTICA ,CA USOR USOR LOR O SA-LE SLUJITI LUMEA NU MAI VINE LA BISERICA PREFERA SA SE ROAGE ACASA CA DE JAVRE SI CURVE CU DOUA FETE S-A SATURAT SI OAMENI DAPA-I DUMNEZEU DACA A-TI RESPECTA MACAR UNA DIN CELE SUGERATE AR FI BINE , IAR DOMNU PRIMAR AR TREBUI SA-SI DEA DEMISIA CA NU SE VEDE NIMIC DUPA CURU LUI PE EL AR TREBIU SA-L PREDICATI CUM STA SI IABANI ,DE AIA NU REZOLVA NIMIC CU CIMITIRUL,.

  134. tentative a zis:

    CE TREABA ARE DOMNUL TAMAS CU SCANDALUL DE MIERCURI ,NU VEDETI CE PROSTI SCOATETI , NU VA MAI SATURA DRACU ODATA , PAI ARE DREPTATE FEMEIA DACA SA DUS LA SPOVADA DE CE NU A SPOVADUIT-O PREOTU ,DE CE A DATA-O AFARA ,ESTE ATITUDINE DE PREOT ,NU ESTE DE SATANA, PAI NU ARE DREPTATE FEMEIA TOATE ,CURVELE CARE NOAPTEA SE FUT ZIUA SE SUIE PE ALTAR DA NU VA ESTE RUSINE ,PREOTUL DE CE A DAT CURS ACESTUI EVENIMENT NEPLACUT .SE SUIE SFANTA PULI ,MARIA TIMARU ,SI CU CONSILIERA PRIMARULUI PE PROBLEME DE FUTAI , MARIA HODEA ,SI EPISCOPU DE BUCURESTI ,PAUL PADURARU CHELBOSU ,NOAPTEA O FUTE PE HASCHIA AIA CARE NU DA BUNA ZIUA LA OAMENI, SI DUMINICA SE SIUE PE ALTAR ,NICI EU NU MERG LA BISERICA ,CAND LE VAD CA SE SUIE PE ALTAR IMI E GREATA ,PREOTUL AR TREBUI SA SE ORIENTEZE CUM SA ATRAGA LUMEA LA BISERICA ,PAI SA VEDETI CA IMI ESTE RUSINE SA VA SPUN DE AICI DE PE ALTAR A AVUT LOC UN EVENIMENT NEPLACUT ,PAI LA CE DRACU ,MAI MALANCI CACAT ,DACA TI-E JENA ,PAI SA VEDETI CA ORGANIZATORI ACESTUI EVENIMENT AU FOST JICNITI ,IN SPECIAL DOMNUL SECRETAR SI CU DOMNUL PRIMAR ,CARE PRIMAR CARE SECRETAR NU VEDETI CE DRACI AU IN EI SUNT DEMONI INCALTATI CUM SA-I JICNESTI SECRETARU NICI NU AR TREBUI SA DESCHIDA GURA NU E IN STARE SA RASPUNDA LA OAMENI SE FACE SFANT SI FUTUTA AIA CARE SA MARITAT CU EL CAREA FOST O CURVA LA VIATA EI ATATA A STIUT , IN SCURT TIMP NUMAI PAUL PADURARU SI CU SFINTELE PULI O SA MEARGA LA BISERICA SI LOR O SA LE FACA POPA LITURGHIE , ASI FAC DE CAP CA NU E PAROHUL ACASA ,, SI PULA ASTA DE PRIMAR SA NU MAI DICTEZI TU BAI FRAIERE TE CREZI IN ARMATA ,AI SO FURI BAI BOULE SI TU SI PULA DE PADURARU.

  135. ANONIM a zis:

    PRIMARUL SI SECRETARU SI CU SFINTELE LUI PESTE SA INVETE SA RESPECTE DACA DORESC RESPECT CA SUNT NISTE OAMENI DE KAKAT DACA AI POTI NUMI OAMENI

  136. Anonim a zis:

    CE TREABA ARE DOMNUL TAMAS CU SCANDALUL DE MIERCURI ,NU VEDETI CE PROSTI SCOATETI , NU VA MAI SATURA DRACU ODATA , PAI ARE DREPTATE FEMEIA DACA S-A DUS LA SPOVADA DE CE NU A SPOVADUIT-O PREOTU ,DE CE A DATA-O AFARA ,ESTE ATITUDINE DE PREOT ,NU ESTE DE SATANA, PAI NU ARE DREPTATE FEMEIA TOATE ,CURVELE CARE NOAPTEA SE FUT ZIUA SE SUIE PE ALTAR DA NU VA ESTE RUSINE ,PREOTUL DE CE A DAT CURS ACESTUI EVENIMENT NEPLACUT .SE SUIE SFANTA PULI ,MARIA TIMARU ,SI CU CONSILIERA PRIMARULUI PE PROBLEME DE FUTAI , MARIA HODEA ,SI EPISCOPU DE BUCURESTI ,PAUL PADURARU CHELBOSU ,NOAPTEA O FUTE PE HASCHIA AIA CARE NU DA BUNA ZIUA LA OAMENI, SI DUMINICA SE SIUE PE ALTAR ,NICI EU NU MERG LA BISERICA ,CAND LE VAD CA SE SUIE PE ALTAR IMI E GREATA ,PREOTUL AR TREBUI SA SE ORIENTEZE CUM SA ATRAGA LUMEA LA BISERICA ,PAI SA VEDETI CA IMI ESTE RUSINE SA VA SPUN DE AICI DE PE ALTAR A AVUT LOC UN EVENIMENT NEPLACUT ,PAI LA CE DRACU ,MAI MALANCI CACAT ,DACA TI-E JENA ,PAI SA VEDETI CA ORGANIZATORI ACESTUI EVENIMENT AU FOST JICNITI ,IN SPECIAL DOMNUL SECRETAR SI CU DOMNUL PRIMAR ,CARE PRIMAR CARE SECRETAR NU VEDETI CE DRACI AU IN EI SUNT DEMONI INCALTATI CUM SA-I JICNESTI SECRETARU NICI NU AR TREBUI SA DESCHIDA GURA NU E IN STARE SA RASPUNDA LA OAMENI SE FACE SFANT SI FUTUTA AIA CARE S-A MARITAT CU EL CARE A FOST O CURVA LA VIATA EI ATATA A STIUT , IN SCURT TIMP NUMAI PAUL PADURARU SI CU SFINTELE PULI O SA MEARGA LA BISERICA SI LOR O SA LE FACA POPA LITURGHIE , ASI FAC DE CAP CA NU E PAROHUL ACASA ,, SI PULA ASTA DE PRIMAR SA NU MAI DICTEZI TU BAI FRAIERE TE CREZI IN ARMATA ,AI SO FURI BAI BOULE SI TU SI PULA DE PADURARU.

  137. stefan liviu a zis:

    ba martalogilor nu va mai luati de pula lui bernadin,ca va fut in gura pe toti care il mananca de cur…cand vin acasa va omor pe toti ba fraierilor daca va mai luati de pula lui seful nostru bernadin….doar stiti ca dau bine cu brandul jegosilor!!!!!!!………daca asi fi primar pentru o zi vasi aduna gramada si va asi da foc la toti muisti……………….

  138. esti cel mai tare liviule………….cel mai smecher coment pe care lam vazut

  139. fanica liviu a zis:

    ma stefane liviu , ASI se foloseste in lb. romana exclusiv la jocul de carti. daca retii asta ai facut un pas inainte!

  140. Mihai... a zis:

    m-am saturat de prostiile de pe site-el asta! ar avea o valoare daca un sfert din oamenii care scriu ar avea curajul sa isi dea numele adevarat.asa nu facem decat sa ne ascundem in spatele unor id-uri.daca sunteti oameni cu caracter puternic de ce nu il criticati personal pe d-nul Bernadin, sau pe d-nul Jitaru?

  141. anonim a zis:

    Poate nu stie Liviu sa scrie corect dar adevarul s/a inteles oricum…s/a inteles ce a vrut sa zica indiferent de felul in care s/a exprimat!

  142. Lafarfala a zis:

    CEA MAI FRUMOSA COMUNA CU CEL MAI TOPIT ASFALT. DE PARCA NU SE STIE IN CE SECOL SE TRAIESTE. … SAU SUNTETI IN EUROPA FRATILOR ?

    UNDE LUCREAZA OAMENII DE ACOLO? …. ITALIA ?… UNGARIA ? …SI DE CE ?

    APROPO: PE CE BAZA DEVINE CINEVA PRIMAR ACOLO ?

  143. Anonim a zis:

    Aţi dori să aflaţi adevărul?
    Adevărul? Da, adevărul cu privire la unele dintre cele mai importante întrebări pe care şi le pun oamenii.

    clic pe adresa de mai jos pentru mai multe detalii:
    http://www.watchtower.org/m/index.html

  144. Lafarfala a zis:

    Aţi dori să aflaţi adevărul?
    Adevărul? Da, adevărul cu privire la unele dintre cele mai importante întrebări pe care şi le pun oamenii.

    clic pe adresa de mai jos pentru a afla mai multe detalii :
    http://www.watchtower.org/m/index.html

  145. Consilieri pd-l rahat , venetici , vanzatori ambulanti , padurari , javre si curve penale nu va mai ganditi ca la urmatoarele alegeri primaria va fi a PNL.NE PREGATIM IN FORTA PENTRU ALEGERI IAR PNL,TINERET ESTE SI VA FI TARE ,NU NE VINDEM COMUNA PE CARTOFI SI TACAMURI , VA FI CANPANIE CU TELEVIZIUNE SA NU MAI FUGETI CU BONDOR CU CARTOFI, SPALACITA AIA CARE NU STIE PE CE LUME TRAIESTE JEGOASA ,RAPANOASA .

  146. Andreea a zis:

    Site-ul pe care l-ati recomandat mai sus nu este o varianta si nu ofera absolut nici un raspuns la intrebarile pe care si le pune omenirea. Nu mai incercati sa faceti propaganda unor false religii folosind toate mijloacele posibile!!! Cat despre comentariile cu privire la preotii comunei Gioseni: Nu va jucati nici cu Dumnezeu nici de-a Dumnezeu.!Preotii isi fac treaba foarte bine!!!! Nu ii mai judecati si incetati cu jicnirile aduse la adresa lor. Orice persoana are defecte asa ca este inposibil sa nu mai greseasca vreodata dar inainte de toate ei actioneaza cu ajutorul harului lui Dumnezeu asa ca nu trebuie puse la indoiala actiunile lor! Ei sunt cu adevarat exemple demne de urmat si nu starurile, modelele sau diferiti oameni influenti! Atentie ca „Dumnezeu nu bate cu batul…”.

  147. andreea v a zis:

    acum nu mai sare nimeni in apararea actualului primar in campanie ati fi fost in stare sa il pupati si-n …….

  148. andreea v a zis:

    a inceput sa isi puna dantura ca avea nevoie saracul??????

  149. Mihai C a zis:

    Nu mai are bani de dantura ca i-a cheltuit in canpanie la parlamentare , duminica au dat pachete , 2 lei si o bere , pentru un vot sa va fie rusine ,au adus , doua microbuze de la bacau , ca sa voteze la gioseni ,sunt niste oameni de nimic , zero nu au nici trecut , nici viitor sunt niste; papagali , javre ,curve , penale ,retardati , rapeni ,tentative etc.

  150. realitatea a zis:

    De doua ori ,divortat si de trei ori insurat ce dracu mai aveti pretenti sa administreze comuna si banul public.

  151. realitatea a zis:

    Am ajuns sa predice toate curvele si , barfitoarele ,toti farisei oamneni buni nu vedeti ca lume nu mai merge la biserica va-ti pus vreodata intrebarea asta ??? nu vedeti cine se suie pe altar la citit prea-curvista aia de maria timaru care atunci cand citeste parca asi pierde respiratia ,maria hodea alta sfanta care are copii de la stat si care atunci cand canta parca rage o vaca dupa vitel ,paul paduraru plesu ala,care mai are si un fiu de popa amandoi sunt niste draci cu coarne si coada , oameni buni bisreica este casa domnului ,si locul unde ne suim sa ne afirmam ,nu stie lumea cine sunteti ,si de parca nu este de ajuns mai au si ochelari ,poate o sa orbiti dracu de tot .

  152. EU SUNT DIN GEOSENI SI NU MA DUC ACOLO PT CA NU ESTE ASFALT SI TOATE BABELE SUNT NISTE BARFITOARE SI NISTE BETIVE SA LE FIE RUSINE

  153. SI DACA PLECI DIN TARA BETIVELE SPUN CA ESTI LA FUTUT CHIAR DACA LE STERGI CURU LA TOATE BABELE DIN SPANIA BABE INPUTITE

  154. Gurita Mihai a zis:

    Draga izabela , invata sa mai scrii.

  155. CARE COMENTEAZA IN NUMELE LUI GURITA ???

  156. pt gurita mihai a zis:

    domnule profesor dvs sunteti cel mai corect de maine ma duc iar la scoala

  157. Normal ca sunt cel , mai corect!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  158. Stefan liviu a zis:

    Ce va luati de gurita ??? va doare ???ca va spune adevarul???

  159. Conducere Primarie a zis:

    Niste javre au minte cat un ou !!!oau , oau , oau !!!nu au minte nici cat un bob de mustar va puneti mintea cu un copil macar in ceasul al 12 lea treziti-va la realitate ,nu aveti pic de respect ??? poate nnu a-ti auzit noi vrem respect !!! daca stiti ce inseamna ???

  160. pentru secretar a zis:

    nu ,mai lasa curva aia sa se suie pe altar ,o data o trag jos in afara sa cresti copii la kg, nu stiti nimic

  161. pentru secretar a zis:

    ce strategie pregatiti pentru alegerile care vin , cati bani? cate alimente ? cate vorbe goale ? cate barfe ? sunteti paradigma societati am ajuns de rasul lumi nu va este rusine mai stati in primarie si nu va ascunde-ti ca luati bani pentru asta , atata cinism si incompetena crasa nu am vajut de cad ma stiu , chiar credeti ca mai merge cu minciuna ??? rezultate fratilor daca stiti ce inseamna cate proiecte a inceput actualul primar ??? cate datori are comuna gioseni undeva la 4 miliarde de lei cine ai va achita , noi astia care muncim pentru ce ??? sa aveti ce fute voi ???cand a plecat tamas primaria nu avea nici un leu datorie ,in plus a mai lasat si bani adusi de el !!!! cati bani aadus jitaru de la bucuresti 000000 lei dar avem primar insa mai are doi ani si un pic iar va veni ,timpul cand va trebui sa de-a dovada in fata cetatenilor care la-u votat si va fi dureros sa nu mai credeti ca ve-ti mai iesi primar poate din primul tur afara din cursa da dar primar nici intr-un caz ne-am lamurit de ce sunteti in stare .

  162. pentru primar a zis:

    ce strategie pregatiti pentru alegerile care vin , cati bani? cate alimente ? cate vorbe goale ? cate barfe ? sunteti paradigma societati am ajuns de rasul lumi nu va este rusine mai stati in primarie si nu va ascunde-ti ca luati bani pentru asta , atata cinism si incompetena crasa nu am vazut de cand ma stiu , chiar credeti ca mai merge cu minciuna ??? rezultate fratilor daca stiti ce inseamna cate proiecte a inceput actualul primar ??? cate datori are comuna gioseni undeva la 4 miliarde de lei cine ai va achita , noi astia care muncim pentru ce ??? sa aveti ce fute voi ???cand a plecat tamas primaria nu avea nici un leu datorie ,in plus a mai lasat si bani adusi de el !!!! cati bani a adus jitaru de la bucuresti 000000 lei dar avem primar insa mai are doi ani si un pic iar va veni ,timpul cand va trebui sa de-a dovada in fata cetatenilor care la-u votat si va fi dureros sa nu mai credeti ca ve-ti mai iesi primar cu siguranta din primul tur afara din cursa da dar primar nici intr-un caz ne-am lamurit de ce sunteti in stare .

  163. Să moară toţi dobitocii din satul ăsta, în frunte cu Guriţa si Tamaş Bernadin!!! a zis:

    Băi Guriţă, nu te mai da asa de smecher că oricum nu are rost…Ştiu cât creier ai în capul ăla de papagal; nu mai încerca să le arăţi la toţi cât eşti tu de bun, pentru că de fapt eşi un ZERO BARAT(dacă ştii ce înseamnă şi asta)!!! În primul rând, învaţă sa scrii corect gramatical, dacă ştii ce înseamnă asta…În al doilea rând încearcă sa trăieşti pe banii tăi, nu din banii pe care ţii da Bernadin…Şi învaţă să te porţi ca un om nu ca un câine…Nu m.ai pupa atât lumea în fund că oricum nu mai are nici un rost…Asta dacă cumva ai să înţelegi vreodata un sfat….Astept sa imi raspunzi..

  164. emy the 50 a zis:

    sa moara doi vecini

  165. emy the 50 a zis:

    sai sugeti cocaru lui jitaru daca va mai luati de el

  166. pentru comentariul de mai sus a zis:

    Tu vorbesti ratatule ce sfat ??? faraierilor nu vedeti in ce hal a ajuns comuna gioseni ??? normal ca sunt cineva!!! boule care esti nu traiesc din bani lui bernadin fraierule ,intereseaza-te ce venituri am si exprima-te apoi ,dupa cum observ va doare ca imi merge bine sugeti p..a toti invidiosi a-ti vrea voi sa ajungeti unde sunt eu dar va ieste greu !!! la nivelul meu e greu de urcat !!! sa nu va treaca prin cap ca la alegerile care urmeaza scapati de presa sa va demonstrez ca sunt si mai tare ,nu vedeti ca nu aveti un gram de cultura , voi vorbiti nu vedeti ce jegodi sunteti mai aveti curaj sa deschideti gura cacatilor creierul meu poate duce mai mult de cat ganditi voi dar nu e cazul voi a-ti ales ca sa traiti in cacat acum suportati prostilor ca nici eu nici bernadin nu va inpins unde va adus e tarziu pentru regrete dar e bine de stiut pentru viitor daca stiti voi de inseamna ??? alta data informeaza-te inainte sa mananci cacat dar am uitat ca voi nu mai de asta sunteti in stare fraieri obositi ,dupa ce esti prost mai si semnalizezi bernadin e ca tatal meu care e problema va doare tare nu????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????daca a-ti fi voi macar jumate la nivelul lui ar fi bine si gioseniul ar duce-o mult mai bine dar din pacat pentru voi , si din fericire pentru noi nu este asa!!!

  167. pentru comentariul de mai sus a zis:

    Nu va mai saturati de mancat cacat ??? poate va saturati odata !!!

  168. Prosti la tot pasu a zis:

    In loc sa construiti ceva pentru comuna stati si beliti P..a atata a-ti invatat …noi mai avem rabdare dar o sa va doara peste 2 ani si un pic ca atat a mai ramas si sa va vad la momentul oportun ce ve-ti face cand o sa stati in genunchi si sa vezi atunci cum rade Gurita si Bernadin si prosti cum sufera ca nu si-au tinut gura ??? sa vezi atuci cine rade la urma rade mai bine !!!sa nu cumva sa plange-ti in genunchi. Sa va iasa din cap ca mai iese jitaru da din primul tur afara .PNL va castiga !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  169. emy the 50 a zis:

    copile trezestete nu tise pare k visezi prea frumos?,,,?cine crezi k o sal voteze pe dinu ,? poate cuca

  170. Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. Stai linistit nu te mai agita ca are cine sa-l voteze pe dinu ati garantez pe ce vrei tu ca va castiga !!! daca ai merge printre oameni sa vezi parerile lor ai avea alta parere cu siguranta !!!

  171. Nu vedeti ce javre a-ti ajuns mai aveti curaj sa deschideti gura jegosilor ,a-ti adus comuna gioseni intr-un har fal de har sa va fie rusine , daca tot al susti pe jitaru de ce nu continua constructia primariei pe care tamas a dorit sa o duca la bun sfarsit dar din pacate aveti un orgoliu de cacat si de prosti a-ti avut sansa de a merge pe asfalt dar a-ti preferat sa stati in cacat ,ca doar din aia sunteti facuti… Sa nu creti tu mai marele om matur ,ca va ajunge dinu la mila voastra de persoane fara caracter , voi pana ajunge-ti pe jumate cat este el mai aveti de invatat pute-ti sa-i multumiti ca datorita lui gioseni a ajuns comuna iar asta se poate controla in monitorul oficial , si daca ar fi sa dam timpul in urma cu 4 ani sa ne aducem aminte cum arta atunci gioseniul si cum arata azi .si asta datorita lui tamas ,cand tamas facea demersuri la tamas pentru ca gioseni sa devina comuna jitaru era in harghita asa ca nu mai vorbiti ce nu stiti . In ce priveste functia de primar daca in 2004 a castigat in fata d-nei ………………………………………pe jitaru al bate din primul tur mai consulta oameni si apoi mai vb.Administratie se face cu oameni cu cap si nu cu toate ciurucurile.

  172. Andreea V. a zis:

    Incepe campania electorala , la treaba lasa-ti barfa

  173. Pentru domnul Primar al comunei Tatarasti Bacau as dori si eu citeva informatii; CARE ESTE SUMA ACORDATA PENTRU INCALZIRE ?CARE ESTE SUMA PE MEMBRU DE FAMILIE PENTRU A PRIMI AJUTORUL DE INCALZIRE ? SI CARE SUNT CRITERIILE? IN SPERANTA CA AM FOST INTELEASA ASTEPT UN RASPUNS .MULTUMESC!

  174. Tot timpul papagali stau in fata acolo unde l-e ie locul !!! Si prosti jos ,copile ai esti tu marele matur unde in ceru guri?

  175. Lipsa bunului simt si cei sapte ani de acasa ? Se pare ca actualul executiv nu ai are si asta spune multe ? De a fi om e lucru mare.

  176. Cetatean GIOSENI a zis:

    Sper ca dupa prezidntiale sa o punem de un referendum pentru asa zisul primar european

  177. Cate tone de alimente mai dati pentru basescu nesimtitilor ce sunteti nu va mai satura dracu ,poate crapati dracu odata

  178. Pune mana la treaba domn, Jitaru daca meriti sa-ti spun domn lasa campania electorala lumea e satula de minciunile si barfele tale pe care l-e promovezi de cand te stiu!

  179. Pentru DOMNISORUL Gurita... a zis:

    Bai omule…incearca sa te mai calmezi oleak k oricum nu iese crin antonescu presedinte anul asta…Si dak ai vazut tu p vreunul d la PD-L k a dat alimente sa il arati si mie,dar sa mai ai cel putin doi martori sau o poza…k asa poate oricine sa faca afirmatii imbecile….si dak tot t crezi tu asa d inteligent, d c krezi k nu mai continua primarul constructia primariei???poate din cauza k e mai importanta asfaltarea ulitelor si apa curenta, dekt un loc in kre sa stea conducerea???asta se poate rezolva si dupa ce se mai linistesc treburile…dar tu esti prea IDIOT sa iti dai seama d asa ceva…si iti spun din nou…dak tot iti bati neuronul ala d toti peretii k sa scrii un mesaj p blogul asta…makr incearca si tu sa il scrii corect gramatical si cursiv, sa intelegem si noi ceva din el.Astept sa t mai vad nervos…=))

  180. apa curenta e gata de mult! din mandatul lui dinu! si asta nu e un blog. intereseaza-te inainte sa scrii ce inseamna blog, ce inseamna un site si ce inseamna un forumDespre vorbire poti spune ca e cursiva, dar despre scriere…numai tu ai putea! de dai destept si il acuzi pe gurita dar nici tu nu esti departe…ISTETULE!

  181. Bai fratilor, eu sunt impotriva actualului primar, dar terminati ma cu asta cu referendumul ca nu tine. el isi va termina mandatul si il vom alege cu totii pe domn Dinu. Ca sa faci un referendum ai nevoie de o groaza de semnaturi de la lepadaturile din sat care nu le poti convinge sa semneze pt nik…de parca le-ai lua casa, apoi se cere aprobarea prefectului din Bacau, pe care o primim doar daca se constata ca primarul a nesocotit in mod vadit interesul cetaenilor sau cine stie ce a mai facut impotriva ineresului comunei. Asa ca sa il lasam sa termine mandatul ca apoi o sa isi dea seama ca nu mai are rost sa candideze.hai cu PNL-ul!
    Terminati cu scandalurile si injuraturile.
    revin…

  182. as dori o casa sau un apartament de inchiriat pt 2 saptamani in preajba sarbatorilor de iarna rog sa fie cu caldura , apa calda si gaziar bucataria sa fie mobilata,aragaz masa scaune si curatenie

  183. frumoasa comuna dar asfaltul de cacat

  184. Bai nenorocitilor care sunteti datorita lui tamas ulitelese asfalteaza este proiectul lui desteptilor si nu al lui jitaru .In ce priveste constructia primariei daca voi credeti ca este mai necesara apa si canalizare unde a pus jitaru apa la consilierul pd-l se stie unde ,unde mergi pana in gat in mocirla in Gioseni se face datorita lui Tamas Bernadin si nu datorita lui jitaru .PRIMARUL actual ar trebui sa invete bunele maniere si sa nu mai stea cu mana in san cu sta de vreo 2 ani si nu se vede nimic lasa ;CANALIZAREA ,APA,ASFALTUL DE 7 ULTI ,SALA DE SPORT ,PARCUL astea sunt lucrari executate de tamas si sa va convingeti intrati pe arhiva monitorului oficial si va convingeti .prostilor .CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTU DE MAI SUS DE GRIJA ALTUIA .

  185. Ce se face in GIOSENI este datorita fostului primar !!!

  186. Andreea Gioseni a zis:

    Knd aud de Jitaru asta nu dorm noaptea ,sunteti de acord cu mine?

  187. CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTI DE GRIJA ALTUIA JIGODILOR CARE SUNTETI!!

  188. frumos mai vorbiti fratilor. mamele voastre cred ca sunt mandre de voi.:(.mai abtineti-va si voi ca e postul Craciunului. faceti PNL-ul de ras…

  189. pentru comentariul de mai sus a zis:

    Dupa cum se vede va doare tare ,vai de voi ce grija purtati voi pnl-ului poate crapati de atat grija ,stati linistiti are cine sa cordoneze pnl-ul si structurile lui va-ti gasit voi mari patrioti sa purtatide grija !!

  190. Dupa cum se vede va doare tare ,vai de voi ce grija purtati voi pnl-ului poate crapati de atat grija ,stati linistiti are cine sa cordoneze pnl-ul si structurile lui va-ti gasit voi mari patrioti sa purtati de grija !!

  191. nu e vorba de purtat de grija,eu vorbeam de putin respect. Ceea ce zici si cum o zici spune multe despre om…daca tie ti se pare normal ce se intampla pe site-ul asta, atunci ai o problema. sunt si eu din gioseni, dar parca mi-e rusine sa ies cu un limbaj din asta de mahala in lume. Depinde de bunul simt al fiecaruia…

  192. lucia gioseni a zis:

    mi se pare corect ce zice gurita toata lumea crede ca vb aiurea dar el spune adevarul…il apreciez pe gurita ca are curajul sa se prezinte cand vb despre toate lucrurile astea…si ce treaba aveti voi daca domnul tamas bernadin a avut placerea sa il ajute.?..dar nu e adevarat…parerea mea este ca domnul bernadin l-a ajutat doar sa isi ia drepturile daca vati fi gandit putin vati fi dat seama ca domnul tamas este un om cu suflet bun..eu una l-am apreciat dintotdeuna pe domnul tamas…a stiut mereu sa asculte cand vb cetatenii comunei noastre…si apropo de vedete…cum sa nu o ajute pe alexandra stefan cand are o voce minunata..toti ati ramas cu gura cascata cand ati auzit-o cantand si v-ati simtit bine cand simtit bine cand ati vazut persoane din gioseni la tv nu?nu mai fiti asa rai cat timp a fost primar nu stiati cum sa ii vb mai frumos…deci ati fost niste ligusitori…dar ganditiva ca mai tarziu o sa lingeti ceea ce ati scuipat…

  193. EUGEN HODEA a zis:

    Lasa-ti barfa si bautura.Pune-ti capu la contributie;

  194. A fost ales primar dar acum se poate observa cu ochiul liberde de ce este in stare ,In afara faptului ca nu este in stare sa continue proiectele mostenite de la fostul primar ,acesta nu are nici macar bunul simt de a raspunde la salutul cetateanului si asta spune mult . Lipsa de respect fata de electoratul care la votat spune mult ,Lipsa celor 7 ani se vede de la ,distanta Incompetenta si cinismul de care actualul primar da dovada ,are un semn de intrebare fata de cetateni care peste 2 ani vor fi chemati sa se pronun-te fata de gestionarea dezastroasa , de la preluarea mandatului si pana in prezent comuna arata jalnic Infrastuctura arata groaznic lipsa de Comunicare cu autoritatile judetuli lasa de dorit .

  195. A fost ales primar dar acum se poate observa cu ochiul liber de ce este in stare ,In afara faptului ca nu este in stare sa continue proiectele mostenite de la fostul primar ,acesta nu are nici macar bunul simt de a raspunde la salutul cetateanului si asta spune mult . Lipsa de respect fata de electoratul care la votat spune mult ,Lipsa celor 7 ani se vede de la ,distanta Incompetenta si cinismul de care actualul primar da dovada ,are un semn de intrebare fata de cetateni care peste 2 ani vor fi chemati sa se pronun-te fata de gestionarea dezastroasa , de la preluarea mandatului si pana in prezent comuna arata jalnic Infrastuctura arata groaznic lipsa de Comunicare cu autoritatile judetuli lasa de dorit .

  196. Cine crede ca actualul primar al gioseniului ,este unul dintre cei mai pofesionisti ,se inseala si drumul care face legatura dintre judet si municipiul bacau arata ca dupa lupta aceasta mare problema a locuitorilor din comuna gioseni denota profesionalitatea pe care actualul primar si-o afiseaza in ultimul timp Problema este ca jumatate din locuitori acestei comune sufera ,pentru ca actualul primar Anton Jitaru asa ZISUL PRIMAR EUROPEA UN ALTFEL DE PRIMAR cum s-a afisat in campania electorala .Se pare ca actualul primar a uitat de Bunul Simt , si de conduita profesionala cu care un primar ar trebuii sa apara in fata cetatenilor si a propriulul electorat care la votat ,Poate actualul primar crede ca toata lumea este santajabila ,ca toata lumea asi vinde votul ,pe momeala electorala si pe sute de mii .Cred ca a sosit momentul sa spunem lucrurilor pe nume , AVEM UN PRIMAR CARE STA DE VREO 2 ANI SI NU FACE NIMIC AVEM UN PRIMAR CARE NE MINTE CU NERUSINARE ,CARE SFIDEAZA BUNUL SIMT AVEM UN PRIMAR CARE NU STIE S-AU NU A INVATAT SA COLABOREZE CU REPREZENTANTI JUDETULUI , SI ORGANELE COMPETENTE ALE STATULUI SI IN SPETA GUVERNUL ROMANIEI SI CARE INCASEAZA SALARIUL LUNAR ,SI CARE A OPRIT TOATE PROIECTELE IN DERULARE S-AU MAI TRIST NU MAI SUNT BANI , in concluzie avem un primar nepasarii.

  197. Nu mai sunt bani pentru proiectele MOSTENI-TE DE LA FOSTUL PRIMAR BERNADIN TAMAS ;aduceti bani domn primar NU STATI IN PRIMARIE CA NU VIN BANII STAND PE LOC.

  198. ovidiu cotioras a zis:

    buna tuturor,dupa nume cred ca multa lume ma cunoaste,apropo nu e nume de scena e numele meu adevarat si-l port cu mindrie,citesc comentariu dupa comentariu si pina la urma nu inteleg nimic,si nu stiu de ce ma mir,stiti bine citatul din biblie care spune,,,,,,cine se simte fara pacat sa arunce primul cu piatra,,,,sint convins ca s-ar face liniste daca toti am fi pusi in fata acestor cuvinte,,,,,cine pe cine judeca??? cine e cel curat ???cine e cel atotstiutor???,,,,,,,,,,,,,,nimeni absolut nimeni,,,,,i-mi aduc aminte cu placere ca atunci cind eram copil lumea era mai buna,mult mai buna,,,,asteptam pastele sau bilciul sa pot purta haine noi ,,,,,asteptam craciunul sa maninc colaci si racituri cu malai,,,,jucam buca in median cu copii sau alergam cu cercul,si nu in ultimul rind baia zdravana de la recnea,,,,pe vremea aceia nimanui nu-i trebuia asfalt,apa curenta canalizare,stau si ma intreb,,,,oare de ce atunci era mai frumos??? de ce era mai palpitanta viata???de ce se traia mai intens??? poate cineva sa-mi raspunda? ne bucuram de orice ,chiar si de o ploaie zdravana,,,,totul era frumos,pe ulita mea era un furnicar de copii,veseli si plini de praf,praf pe care si acum i-l purtam cu noi,,,,,,,,,,acum nu mai e nimic absolut nimic,,,,,doi batrinei adusi de spate si macinati de problemele,i-i pasa cuiva?,,nu nu-i pasa nimanui,asa cum noua tuturor nu ne pasa de adevaratii geosaneni de parintii de bunicii nostri,,,,,vin in sat cu drag si ma mindrasc ca sint din geoseni i-mi iubesc satul iubesc tot ce respira si exista acolo,am crescut si v-oi trai acolo oricit de mult a-s rataci prin lume,m-am hranit cu goldanele din livada,cu ghebele din padure,cu pestele de pe siret asa ca voi toti sint intreg si copt la minte asta datorita faptului ca geoseniul mi-a oferit mediul propice si am sa-i multumesc toata viata,,,,,asa ca dragii mei nu va mai atacati unul pe celalalt ca nu-si are rostul nimeni nu e perfect toate se rezolva la timpul lor.si nu uitati un amanunt extrem de important adevaratii geosaneni stau in umbra,,,,,,,,o intrebare a-s pune celor care critica cu infocare pa toata lumea,,,,,,cind a fost ultima data cind ati platit o paine unui om cu nevoi renuntind la berea dumneavoastra????????????????????/ va mai amintiti????????????/,,,,,,,,,cu respect tuturor consatenilor mei,,,,apropo dupa ce v-om avea asfalt,ce o sa cerem???probabil un aeroport international,,,,cine stie?????????????????/ va pup pe toti

  199. Acum nu mai sare nimeni in apararea, stimatului Jitaru ca in campanie la toti va placut de el, si clanul lui ! Drumul va place cum arata acum cu toti nu-l mai vreti primar dar in 2008 va placut cartofi si alimentele pd-l ? Acum nu mai e primar European cu se prezenta in campanie .acum nu-l mai da in judecata pe Tamas ? Se va alege praful de tot pd-ul si toti lingai.pd-l

  200. intra-adevar ovidiu are dreptate…dar sa fim realisti…atunci era atunci…acum e acum…nu poti sa compari…ink cei care sunt batrani au mai multe pretentii…cei care zik uh ca nu aveau nimik de obiectat in trecut…dar bha primare…pardon…dn-ule jitaru=)))))…ar cam fi cazul sa te zbati putin pt gioseni…lomea nu tea ales pt a sta si a dormi pe scaun…mai intai fai un bn acestei comune…apoi veziti de averea ta…de asta iesi primar????…sati asiguri viata…te doare sub centura de acei sateni care inca mai au o speranta…app…team sprijinit in campanie…pliktiseala frate…dar nah…daca as avea putere teas lua afara din primarie j teas face de tot rahatul…tias da o bataie…sau un glont in cap…ca de rahat te faci in fiecare minut…numai la asta te pricepi…saracul gioseni j locuitorii lui…JETH jitaru

  201. app…renuntza la masina ta…j uh j familia ta…in timpurile ploioase…vremuri de cacat la fel ca tn…sau in vremurile geroase…mergi pe drumul de rahat…pe care uh ii intreti…esti cel mai mare idiot…nush ce vrei de la viatza ta…cu toate ca mai ai o kemare j esti gata…

  202. BAIETI VORBITI DE PRIMARU NOU EU NU LAM VOTAT NU MA INTERESEAZA DAR VERAU SA VA SPUN CA LA NOI IN GIOSENI A FOST TURNAT ASFALTUL DE 3 ORI DAR NOI NU AM VAZUT NIMIC DAR PE ACT ESTE SCRI FOARTE CLAR UNDE SANT BANI? CINE IA MANCAT SAU IS PUSI BINE CINE STIE FOSTU NOSTRU PRIMAR NU A FACUT NIMIC DRAGUL MEU LIVIU STIU CAI MOSUL TAU DAR NUI LUA ATATA APARAREA ,SI NU MAI VORBI DIGEBA

  203. pt. anonim esti de pe alta lume nevertebratule!!!!!!!!!

  204. Adevarul doare cat ai fi de tare ,domn Primar ?

  205. In sfarsit se mai face si fapte bune !

  206. congratulations mouth

  207. domnule primar as vrea sa cumpar o masina dar nu stiu de care pentru ca an satul nostru nu e esfalt si din pacate nici nu avem asfalt si nici balastier sa aduca balastru…daca tot vam ales pe dnv faceti dracului ceva sa avem drumul mai bun…nici autobuzul nu mai circula pe drumurile noastre…pana vom iesi cu lopetile an fata primariei…pana cand mai suportam dezastrul asta…ori faceti ceva cu drumurile noastre ,elevii din sat de la noi fac 20 de minute pana la iesirea din gioseni cu autobuzul…domnule primar CE MASINA SAMI IAU UN GREDER SAU O BASCULANTA SA CAR BALASTRUL DE LA PARINCEA SAU PODUL TURCULUI CA LA NOI NU EXISTA BALASTRU…EXISTA DOAR PT TRACTORISTI COMUNEI…

  208. patrasc alexandra a zis:

    DOAMNE CE SAT DE CACAT AVEM…trebuie sa merg cu pungi an picioare pana ies de pe ulita mea…NEATI PROMIS CA NE PUNETI MICROBUZ PT TRANSPORTUL COPIILOR DIN CAPATUL SATULUI…A TRECUT IARNA SI NU ATI FACUT NIMIC…PE ULITA MEA NU SA LUAT GUNOIUL DE 2 LUNI…LA CE SA MAI PLATIM,,,?

  209. lidia ghiurcusor a zis:

    in fiecare dimineata pana in statie yo ma umplu de noroi pana an gat…parca e uitata ulita noastra…VA RUGAM FACETI CEVA!an timp ce a fost campania am tipat prin sat sa iesiti dvs primar..ati ampartit alimente an tot satul…ca sa va voteze lumea…ati obtinut ce ati vrut…dar tot nu ati facut nimic cu drumurile noastre…

  210. alee patrasc a zis:

    ce sa mai comentez…e un sat de cacat…nici asfalt nu avem…lidi are dreptate ulita noastra e uitata…faceti dracului ceva mam saturat sa ami spal papuci an fiecare dimineata si seara…macar balastru sa puneti sa nu mai fie atata noroi..se ampotmolesc si caini an noroi…saraci de ei…gunoiul nu e luat de 2 luni…

  211. felix hodea a zis:

    domnule primar daca gunoiul nu ni sa sa saltat de 2 luni…noi tre sa platim???avem tractoristi an com gioseni care car balastru…au cupa an fata…nu ati putut rezolva problema cu drumurile cand sunt asa de multi…as vrea sa ies cu o masina din catunu nou asta ar ansemna pe undeva pe la………cum putem sa iesim domnule primar ca nu avem nici o cale ramanem acolo cu masinile…ATI FACUT DOAR SANTAJURI…

  212. Acum se vede puterea primarului in campania electorala a urlat cat la tinut gura ca el va face din gioseni un glob de aur ?Acum la 2 ani de la preluarea mandatului sa tragem linie si sa vedem realizari ?mai nimic?Mosteneste de la vechea conducere ,multe proiecte dar din lipsa de responsabilitate ,si de implicare fata de cetateni suntem in situatia actuala cu un drum care arata groaznic ,cu niste ulite care sunt plina de mocirla ,o comuna plina de mizerie .Toate proiectele oprite ? Dar in schimb au multa greata si tupeu cu caru.Asemenea personaje nu au ce cauta in comuna ,Sunt adevarate pericole pentru cetateni acestei comune .Au dat jos un primar ,cu realizari pentru ca sa ajunga primar un pensionar si o tentativa de om daca il mai poti nu-mi om .DOMNULE PRIMAR INAFARA FAPTULUI CA NU SUNTETI BUN DE NIMIC ,NU AVETI NICI MACAR UN GRAM DE CULTURA IN PERSOANA DVS.DE BUN SIMT NICI VORBA.

  213. Traiti pe bani nostri a cetatenilor ? La oras mergeti cu masina primariei , salarul il incasati luna de luna altceva mai stiti domn primar ?nu meritati sa reprezentati o comuna ca Gioseni !

  214. EUGEN HODEA a zis:

    Lasa-ti barfa si bautura.Pune-ti capu la contributie.

  215. Am auzit ca a-ti executat multe proiecte domn Jitaru???Intrebarea mea este cand??? Aveti doi ani de mandat si nu se vede nimic!!! Am auzit ca la sezatoarea care a avut loc sambata 06-03-2010 in comuna Gioseni la sala de sport !!!In prezenta unor oficialitati ale judetului ,a-ti aruncat cu vorbe in stanga si-n dreapta precum ca persoana dvs.in calitate de primar a-ti dus la bun sfarsit multe proiecte ???Printre acestea se regasesc:SALA DE SPORT,RENOVAREA SCOLII ION STRAT GIOSENI SI DOTAREA ACESTEIA CU MOBILIERUL SI APARATURA NECESARA ,RENOVAREA SI DOTAREA GRADINITEI NR.1 CENTRU ,DOTAREA CU CENTRALA TERMICA A BISERICII ORTODOXE GIOSENI,SI MULTE ALTELE … GRESIT DOMN JITARU !!! NU MAI SPUNETI MINCIUNI !!! NU DVS.A-TI EXECUTAT ACESTE LUCRARI S-AU PROIECT CUM VRETI SA-LE NUMITI ???ACESTE PROIECTE AU FOST DERULATE SI DUSE LA BUN SFARSIT DE CATRE FOSTUL PRIMAR!!! BERNADIN TAMAS SI NU DE CATRE DVS.

  216. Nu mai prostiti lumea .realitatea va contrazice domn Jitaru .Aveti bunul simt sa spune-ti adevarul .

  217. MIHAI GURITA a zis:

    Este adevarat ca majoritatea proiectelor demarate in comuna Gioseni la nivel local s-a realizat de vechea administratie Tamas ! Important este ca actualul primar al comunei Gioseni s-a duca la bun sfarsit proiectele demarate in trecut si cred ca domnul Jitaru poate duce la bun sfarsit aceste proiecte care pana la urma inbunatatesc bunastarea locuitorilor .Sunt convins ca domnul primar are si alte proiecte ,demarate s-au in curs de proiectare si asta este un lucru bun ,nu are importanta cine este primar ,atata timp cat sunt proiecte in derulare ,si la nivel local sunt mai multe lucrari in curs de executie .Cetateni trebuie sa aprecieze ,eforturile primarului prin care acesta a-si demonstreaza valoarea si arata electoratului care la votata ca intradevar poate sa conduca o administratie locala spre ignoranta unora s-au altora . Marea nemultumire a cetatenilor este asfaltarea drumului judetean 252b ,exista un studiu de fezabilitate si cu putina rabdare cred ca domnul primar Jitaru ,a facut ,face si va face toate demersurile necesare pe langa Consiliul Judetean Bacau pentru ca in viitorul apropiat sa fie introdus intr-un program s-au proiect pentru inceperea acestui drum (problema) sunt convins in calitte de locuitor al comunei ca trebuie sa avem rabdare si cu putin optimism ,ne vom bucura si de asfaltarea acestui drum.

  218. Motan Andrei a zis:

    si eu am bunici acolo e super imi place foarte mult dar din pacate drumu e super rau. am 20 de ani dar nu imi aduc aminte sa fi vazut asfalt., si pacat ca e un sat in plina dezvoltare totzi se duc in strainatate pe langa bordeie din paie si lut apar case, vile se descurca oameni dar pacat ca si conducerea se descurca numai pentru ei. cu 1 kg de faina si un litru de ulei ajung primari si apoi freaca menta toata ziua in birou. dar voi meritazi primaru ca voi nu vati dus la vot sau ati ales pe cine nu trebuia

  219. d-astia avem cu astia defilam

  220. asa suntem noi oamenii.rai. trebuie sa fim vulgari ne place sa ne facem remarcati prin vulgaritate

  221. ce-ar fi sa v-o sugeti voi si sa nu mai da-ti la altii sa v-o suga.acum daca unii nu au locuri de munca cu criza asta….. e si asta o ocupatie

  222. Draga suzi de unde dracu ai mai aparut si tu??? Nici dracu na auzit de numele asta .

  223. dracu in picioare esti tu RATATULE

  224. prosti ca tine rasar ca ciupercile dupa ploaie

  225. trebuia sa vina sa faca cunostinta cu tine personal?ma da prosti mai sunteti unii!

  226. pentru anonimatul de mai sus a zis:

    Inclusiv persoana ta???

  227. Anonim a zis:

    chiar si tu.inclusiv.4 mai

  228. Gurita a zis:

    De unde ai rasarit SUZI nici dracu nu a, auzit de numele asta in Gioseni daca poti da-ti intregul nume !Nu de alta sa avem si noi ce roade ???Numai sa te afirmi cu numele asta nu crezi ca est o vedeta fara succes???

  229. Gurita a zis:

    Draga suzi la capitol ratare as dori sa fac anumi-te caracterizari insasi persoana ta este o persoana RATATA din toate punctele de vedere !!! Caracterul tau este un JEG asupra societati in care traiesti!!!

  230. Anonim a zis:

    gurita iti este cam foame ai inceput sa mananci din litere.s-ar putea ca suzi sa stea mai bine decat tine.hai sa fim seriosi tu nu tte numesti „GURITA ” CUM NU MA NUMESC EU PAPA BENEDICT AL XVI-LEA. Fi tu mai curajos si mai inteligent decat suzi si da-ti numele
    iar daca esti gurita care dintre ei ca sunteti cam multi.

  231. nu ma cred o vedeta si nu cred ca te intereseaza pe tine ce roade dau eu.iar la capitolul ratare cred ca esti tu un ratat si un frustrat care nu are altceva de facut decat sa se dea cu parerea despre altii.dute si te spala ca puti.se simte mirosul tau de jegos de-aici de la mii de km.tantalai ca tine am mai fumat

  232. Gurita pentru Suzi a zis:

    O ordinara ,scarba si traseista de rang inalt incepe sa-si dea arama pe fata ???Parca in comentariul de mai sus Draga Suzi afirmai ca localinici din Gioseni ar trebuii sa aiba putina atitudine si sa puna mana la treaba ,acum esti o adevarata javra !!!Ar trebui tu sa mergi sa te mai speli ca esti o curva care oricum nu are drept de veto!!! Hai sictir de borata ai ajuns si tu prin Europa ,cu limbajul asta de tiganca imputita va cararacterizati si afirmati in lume ???

  233. Gurita pentru Suzi a zis:

    Da-ti numele daca esti atat de Conspirata si desteapta cu te Pretezi a fi???

  234. DENUTZA a zis:

    Cn mata mai eti tu suzi ms bn te chema SUGI.

  235. Anonim a zis:

    sunteti varza toti

  236. ba gurita sau cine se da drept gurita: invata naibii sa scrii ca te faci de ras!
    na auzit, anumi-te etc. si mai sunt o gramada in comentariile tale. pui cratime unde nu trebuie. unde ar trebui nu mai pui, faci dezacorduri.
    si sa nu aud ca din cauza tastaturii ca pun pariu ca nici cu pixul nu scrii mai corect,.

  237. Pe tine te-a facut mata intelectual ???

  238. Nu trebuie sa fii intelectual ca sa scrii corect, ci tot ce ai nevoie e un minim de cunostinte de gramatica, dar daca ati facut limba romana pe dealuri cu ce sa va cer…
    M-am saturat de panarame de astea care nenorocesc limba romana, care habar nu au sa lege 2 fraze in mod corect si coerent!

  239. Daca citesti atent comentariul de mai sus ai sa observi ca tocmai tu ai gresit care te crezi buricul pamantului .Iar la capitolul panarame cred ca lista incepe cu tine!

  240. La ce javre si jigodii sunteti nu cred ca meritati nici minimul de ATENTIE?

  241. Limbajul tau reflecta întocmai nivelul de cunostinte, de educatie si de bun simt.
    Asta e! Daca nu ar exista inculti ca tine nu s-ar mai remarca desteptii.

  242. voi sunteti nebuni cu totii, sa mor yo… invatati, ajungeti primari, faceti ceva si poi comentati ca boii. sal burtica//

  243. C-am multe virgule?mai Vlad!

  244. Anton Jitaru a zis:

    Va rog frumos sa va vedeti fiecare de treaba lui si sa nu ma mai lingeti in cur toti ! Lasati-ma sa fur si sa profit acum cat pot si eu , ca altii au furat destul ! Si mai platiti-va si voi impozitile sa mai am de unde sa mulg ! Multumesc Anticipat , D-nul Anton Jitaru

  245. dgdòecròfònfòdhcd,d p

  246. Sunt c-am multi in primarie care nu-si au locul acolo ,dar pe langa acest lucru mai dureros e ca nu au pregatire corespunzatoare unui menegement perfect .

  247. deja vu

  248. Mihai Gurita a zis:

    Buna ziua!Dragi cetateni au trecut peste doi ani de la alegerile locale .In 2008 am fost nevoiti sa asistam la un incident nefericit!Uni cetateni au considerat ca Primarul de atunci Bernadin Tamas nu este suficiet de pregatit s-au capabil sa gestioneze o comuna cum este Gioseni!Din 2008 asistam la un ciclu de (MINCIUNI SI VORBE GOALE DIN PARTEA ACTUALULUI PRIMAR Anton Jitaru).In 2008 Edilul Jitaru afirma ca Primarul Tamas a furat ( ca are vile in Bucuresti ,ca are un Q7 ,ca fura din banii dumneavoastra si ca nu este interesat de soarta dumneavoastra )insa daca ne uitam atent in trecut FAPTELE FOSTULUI PRIMAR TAMAS I-L CONTRAZIC PE ACTUALUL EDIL Jitaru.2005 Tamas preia functia de Primar al comunei Gioseni ,pentru inceput considera ca este necesar ca cetateni sa aiba o retea de Apa potabila ,a trecut la treaba iar in scurt timp cetateni se bucurau si se bucura de acest proiect !Considera ca este necasara o retea de canalizare ,se pune din nou la treaba iar dupa efectuarea studiului de Fezabilitate si depunerea proiectului la MINISTERUL MEDIULUI comuna Gioseni este print-re prima comuna din Judetul Bacau care obtine finantare .Datorita faptului ca Proiectul este mare acesta s-a bucurat mai putin de termnul de finalizare iar dupa plecare lui Tamas in 2008 din functia de Primar ,Priectul a fost sistat vreme de 9 luni din lipasa de conduri.(datorita incompetentei lui Jitaru si a intregi Gasti care se formeaza dar mai ales din lipas de profesionalism si viziune proiectul nu este finalizat nici pana la aceasta data .(Ceia ce demonstreaza inca o data ca Anton Jitaru nu este un PROFESIONIST iar Haina pe care a imbracat-o este prea MARE pentru el ,iar acest lucru il stie !!!Domnule Jitaru cu MINCIUNILE lui VANTU ,VOICULESCU NU VE-TI CASTIGA ALEGERILE …sa-ti fie Rusine Patriciu ….Domnul Jitaru eu cu …..pot sa traiesc cu 1500lei.Unde sunt gropi in Gioseni eu nu le vad ? Aratati-mi !Un ciclu de 50 de gauri sunt multe? nu cred gropi sunt !dar pentru ca a plouat!si nu pentru ca e soare .Unde sunt Ministri in pui mei ….Domnul Jitaru ma-s fi bucurat sa pute-ti candida la inca un mandat !Dar din pacate !Sunte-ti ca un las care da si fuge .Asa si dumneavoastra domnule Jitaru a-ti dat (POMENI ELECTORALE;ALIMENTE , BANI, ALCOL , GALETI CU PD-L ,PATURI DE CULOARE …….., DAR ACUM?Fugiti si abandonati lupta cu cetateanul !Ce inseamna asta ?Intr-un singur nume :LAS!LAS!LAS!Proiectele au fost o (MINCIUNA PENTRU A PACALII OMENIREA !Dar Dumnezeu nu bate cu paru!Nu uitati ca va veni timpul cum spune …..cand trebuie sa da-ti SOCOTEALA OAMENILOR CE A-TI REALIZAT si tare ma tem ca ve-ti dispare de tot din Politica !Nu ca ar fi un lucru rau?

  249. Succes Domnule Tamas la Consiliul Judetean in functia pe care a-ti primit-o!!!!Hai cu Pnl.

  250. Bai frate. nu stiu daca chiar a scris Mihai Guritza textul ala mare de mai sus sau cineva care nu a avut tupeul sa isi arate numele, dar…mai mare rusinea. total analfabet, un agramat!
    Uitati ce greseli de clasa a doua: ”s-au”, ”I-L”, ”print-re”, ”VE-TI”, ” pute-ti”, ”Sunte-ti”, ” sa da-ti. ”ve-ti, ”…in contextul asta trebuiau scrise legat! Majoritatea sunt verbe la plural deci se scriu ”puteti”. ”sunteti”, ”sa dati” etc.
    Apoi, ”print-re prima comuna” se scrie ”printre primele comune”, ”Jitaru si a intregi Gasti” se scrie cu 2 i adica ”intregii”’, ”ceia ce” se scrie ”ceea ce”, ”Unde sunt Ministri in pui mei” se scrie ”unde sunt ministrii in puii mei”, ”alcol” se scrie ”alcool”, ”ve-ti dispare” se scrie ”veti disparea”.
    Bai baiatule eu te cred ca il vrei pe Tamas Bernadin primar, si eu il vreau, dar hai sa nu ne facem de ras in halul asta. Daca nu stii sa scrii stai in banca ta cu manutele la spate. Eventual mai treci pe la scoala si mai ia niste lectii de gramatica.

  251. ce sa mai zik…toti cei de mai sus au dreptate. nu am nimik bun de adaugat. satul face schifo. prefer sa muncesc in strainatate decat sa fac naveta in praful si noroiul de la gioseni.

  252. FRUMOASE COMENTURI

  253. E misto si in Gioseni mai !!!!

  254. e super tare la scoala din gioseni

  255. sunt in a 7 .sall pe cei care ma kunosc

  256. inafara de de drumuri … la gioseni e ideal pt a trai … nu e un sat prea galagios …. si daca ai nevoie la mare exista lacul, loc ideal si petru gratar … :)):)))

  257. daca se fac drumurile ar fii super misto unde toti oameni sunt de treaba

  258. E un sat foarte murdar…pacat …….

  259. si cu o administratie,, prost pregatitita ”si dezinteresata

  260. in gioseni v-ati nascut si ati trait cocalari imputiti ce sunteti,,,,va e scirba in gioseni ca e murdar?? ramineti acolo unde sinteti nu veniti acasa niciodata ca infectati comunitatea care v-a crescut,,,jegosi analfabeti ce sintati…..

Adauga un comentariu

*