Cartusul lui Iorga – Sa citesti o fotografie. . . (2)

„Frumusetea e pretutindeni.” „Ceea ce incerc sa fotografiez e un gand.” „Daca mor si descopar ca nu exista nimic altceva, cred ca voi innebuni de furie si voi dori sa ma intorc pe pamant ca sa distrug totul.” Rasfoiesc albumul „Mario Giacomelli”, aparut sub ingrijirea lui Alistair Crawford: batrani intr-un ospiciu, sateni in Abruzzes sau Marches, paralizati la Lourdes, tineri preoti intr-un seminar, copii de tigani cu satra…

Imi dau seama ca am de-a face cu un teatru al vietii, cu un balet de siluete in alb si negru. Uneori, pamantul se vede zgariat, brazdat, parca ar fi torturat, in timp ce peisajele par pagini dintr-o carte de farmece ruinata de vreme. Mort in 2000, Giacomelli a trait pandind esentialul. Din asta vine picturalitatea sa originala.

*

Un zid pictat – fresca naiv colorata, un culoar verde albastrui, un chip de caramida, caroserii galbene si verzi lucind in obscuritate, fulgere fugind dintr-o statie de metrou, reflexele unui zgarie-nori pe un parbriz, un caine dupa un geam, un dentist si pacienta sa vazuti prin fereastra, un japonez fotografiind dintr-o masina, un cuplu intr-o trasura, un barbat adancit intr-o carte deschisa, un latino cantand la chitara pe trotuar, oameni patineaza, o femeie asteapta…

New York-ul lui Dolorès Marat este fascinant si chinuitor, cu orizonturi rasturnate. Zidurile te intemniteaza, sticla izoleaza, penumbra e invadatoare, iar culorile, nesigure, cu reflexe inselatoare… Albumul „New York USA” e o calatorie in spiritul devastat al Americii…

*

Intr-o zi sau, mai degraba, intr-o noapte, Véronique Durruty si Patrick Guedj si-au parasit prada obisnuita, lumina soarelui, pentru umbra. De la Hong Kong la Tananarive, de la Rio la New York, de la Essaouira la Viena, ei au fotografiat noaptea: „nici urma de flash, de picior nici atat, doar imagini zburand sau intepenite pe suporturi, din intamplare…”

Magii colorate si ameteli nocturne in orasele lumii: obscuritati fosforescente, intuneric profund perforat de culori saturate, brazdate de neoane acide; iata, aici, o silueta vaga, iar acolo, o dugheana luminata, un caldaram lucios, un copac fantomatic… Albumul „Exterior noaptea” e o coborare in adancul din noi…

*

Dina viata americancei Lee Miller, istoria a retinut frumusetea sa, sesizata de cei mai mari fotografi ai vremii, si viata amoroasa extrem de tumultuoasa. Ea insasi fotograf, a observat secolul XX prin dramele si geniile lui.

Nascuta in 1907, in statul New York, manechin-vedeta dincolo de Atlantic, apoi primita in Parisul suprarealist, a fost eleva si metresa celebrului Man Ray. Printre altii, i-a fotografiat pe Eluard, Cocteau, Colette, lucrand si pentru Chanel.

Dupa o aventura egipteana, revine in Europa si devine corespondent de razboi pentru V o g u e; asa ajunge sa traiasca inceputurile celui de-al doilea razboi mondial la Londra si e alaturi de trupele aliate pe frontul din Normandia. E martor la eliberarea lagarelor de concentrare.

Ceea ce e cu adevarat valoros in fotografiile realizate de Miller sunt fetele, o adevarata obsesie a vietii. Fixandu-le pe acelea ale deportatilor si nazistilor, ea are, in fond, o viziune asupra inumanului acelei epoci.

Nu lipsite de interes sunt si cliseele ce au ca obiectiv moda si portretele unor artisti de exceptie, de la Picasso la Marlene Dietrich. Iata de ce albumul „Lee Miller. Portretele unei vieti” (Richard Calvocoressi) e strabaterea unui secol retras in chipul oamenilor…

Gheorghe Iorga