Ce va sa zica numele asta care a invadat ca o molima Romania de o bucata de vreme? Citesti, auzi, vezi pe sticla de dimineata pana seara doar Zambaccian. Sa fie circ?
Ca suna bine, Circul Zambaccian, pare nimerit, la fel cu Circul Krateil sau Kludschi, celebru candva, cu jongleuri renumiti si acrobati, cu femeia sarpe cu doua capete, cu Cleopatra moarta-n sicriu care respira parca ar fi vie.
Dupa cum se aduna pleava, gura casca, mahalaua, dupa cum intrarea e libera pentru tot poporul chemat la spectacol – musai ca e circ; un circ nitelus altfel, cu trei nivele plus garaj la subsol, cu acrobati care fac echilibristica pe ziduri, cu oameni paianjeni si prestidigitatori cu uite-o nu e, cu zoo si menajerie, cu mare smecherie si politichie, cu manevre transmise in direct la tv ca-n ’89; sunt si politai cu fluierul in gura sa ordoneze imbulzeala, cu scamatori ce scriu la gazeta pe celuloza ca asa si pe dincolo.
Protagonistii – uite-i la I, uite-i la II sau la III, cand sus cand jos pe scari intre etaje, cand apar la ferestre luminate, masoara, ciocanesc peretii, cerceteaza ca niste bravi alpinisti la termopane, storc zidurile ca pe o lamaie sa picure aurul ascuns de noua burghezie. Par umbre chinezesti, da, lume – lume, termopane din tara dragonilor trecute fraudulos peste granita prin hocus- pocus preparatus. Cica da, cica nu. Spectacolul e non-stop, fie zi sau noapte, iar jongleurii exerseasa cu detectoare de metal, leptopuri si camere de luat vederi in profunzimea calabalacului interior. Se cauta comoara cum se cauta aurul dacilor.
Jos lumea aplauda frenetic fiindca se stie ca poporul vrea paine si circ. Si circ are, slava Domnului, si daca ai circ uiti de paine. Poporul meu vrea si sange, vrea capete despartite de trup, vrea eretici arsi pe rug ca-n vremurile Inchizitiei, dar un altfel de spectacol ar sta doar in putinta celebrului scamator David Coperfield; si nu-l avem.
Avem insa papusari- manipulatori care aduna si trag toate sforile intr-o singura mana.
Avem Circul Zambaccian.
Brusc, un nume vehiculat doar in mediile artistilor plastici ajunge de notorietate publica, cu conotatii deviate: Zambaccian a devenit numele unei locatii simbolice pentru coruptia la nivel inalt. Zambaccian, armeanul bogat, celebru colectionar de arta care si-a donat patrimoniul artistic statului roman este, astazi, din nefericire, in mintea contemporanilor neinformati, printr-un accident istoric regretabil, sinonimul casei domnului Nastase, al mitei si foloaselor necuvenite capatate in exercitiul functiei de un fost prim-ministru.
Ce ironie a soartei! Ce prosperitate nemeritata indusa de acest circ mediatic abuziv, care-i transforma numele intr-o simpla adresa! Ce coincidenta neplacuta, ce absurda poate fi istoria!
Drept pentru care facem cuvenita rectificare; pentru ca Domnul Zambaccian sa doarma linistit si impacat in posteritatea sa culturala.
Ovidiu GENARU
