Reporter detasat la Parincea

In toamna anului 1980, am fost „detasat”, pentru cateva saptamani, in comuna Parincea. Redactorul nostru sef raspundea, din partea „judetului”, de Consiliul Unic Parincea si, la sugestia sefilor, a repartizat patru redactori in cele patru comune cuprinse in respectivul consiliu.

Astfel, in afara subsemnatului – repartizat la Parincea -, Stefan Olteanu a fost trimis la Ungureni, Nicolae Cozma la Horgesti si Gheorghe Lupu la Pincesti.

Sarcina era „sa raspundem” de campania agricola de toamna din comunele respective, sa ajutam conducerile comunelor, sa scriem din campania agricola… In ce ma priveste, prezenta mea la Parincea a fost, mai mult, decorativa… Ma pricepeam la agricultura exact ca regretatul meu coleg si prieten, Stelian Nanianu care, odata, fiind trimis, spre sfarsitul unei primaveri, sa scrie dintr-un sat, a publicat un articol in care afirma ca „taranii sunt la prasitul graului…!” A fost, atunci, in redactie, rasu-plansu… Cam asa ma pricepeam si eu, numai ca, in plus, eu confundam graul verde cu iarba…

Nu mi-e rusine sa recunosc… Tocmai de aceea, cele cateva saptamani petrecute la Parincea mi-au fost de un real folos, desi, la inceput, ca si colegii mei, am primit cu destula uluiala vestea plecarii… Nu m-am sfiit deloc sa pun intrebari vizavi de multele mele „goluri” in materie de agricultura, iar oamenii aceia, de la primarul comunei Parincea, Ion Prisecaru, sau presedintele ceapeului, Vasile Butnaru, sau brigadierii, tractoristii, taranii pe care i-am cunoscut si le-am aratat toata stima ce le-o purtam, mi-au raspuns fara ezitare, considerandu-ma „un om de-al lor”.

Dar au fost si altfel de… foloase. Cum, in lacul de la Bibiresti se declansase recoltarea pestelui, am lasat deoparte recoltarea… florii soarelui si m-am prezentat la tanarul inginer Fuioaga care m-a „omenit” cu un sac plin cu crapceni… Ce eram sa fac cu atata peste…? Cum, vizavi de apartamentul in care dormeam noptile, locuia profesorul Gheorghe Bibire si cum ma imprietenisem cu familia sa – doamna Elena era educatoare in satul Vladnic, iar cei doi copii, Razvan si Dragos, imi „cazusera la inima” – am lasat acolo o parte din peste, restul ducandu-l la restaurantul unde trona domnul Ghita Bujor care a stiut sa prepare un meniu care a potolit foamea multora din cei aflati, atunci, in preajma noastra…

Cel mai mult imi plac zilele petrecute la Nanesti – Vale si serile in casa familiei doctorilor – sot si sotie – Mate. Sunt zile splendide de toamna, s-au cules si strugurii si a aparut primul vin, unii au facut si tuica, nucile s-au „depozitat” pe prispe…

La Nanesti-Vale merg cu docarul primariei… N-am vazut cal mai lenes ca martoaga asta…! La deal, imping eu de sareta, iar la vale impinge sareta calul… Acolo, in satul acela, e o alta lume… Sunt singurul „sef” si, desi nu ma pricep mai la nimic din ce fac tractoristii si ceilalti oameni pe camp – singurul lucru la care ma pricep e recoltatul papusoiului, fapt dovedit din plin de contributia mea alaturi de cooperatisti in punctul numit „Varianta” – ma simt foarte bine cu ignoranta mea cu tot.

Nenea Darie – care se recomanda, peste tot, drept „ajutor sef de brigada” – un barbat zdravan, cu un nas urias si fata rosie ca sfecla, imi explica, in fata unui pahar plin cu tuica si a unei gramezi de nuci, cum te „imbeti mai repede daca sorbi din pahar decat daca dai paharul peste cap”, instruindu-ma cum ca „fiecare om are in gat o clapeta” care „corespunde cu creierul”, clapeta ce se deschide de fiecare data cand deschizi gura…

Apoi, drumurile la Milesti, unde primarul se lauda cu tarlaua aceea uriasa de „postarnac”, „var bun cu patrunjelul”, bun la toate… intr-adevar, n-am mai vazut asemenea radacini uriase, crescute intr-un pamant negru si gras ca untul… S-a dus vestea pastarnacului cu pricina, iar pe aici, prin Bacau, primarului i se mai spune „nea Postarnac…”

Spuneam, mai sus, de „serile” in familia Mate. Sot si sotie, cei doi Mate erau medici. Ea, la Parincea, el la Petresti, comuna Pincesti. Maghiari, repartizati, din Tg. Mures, tocmai in Moldova, au devenit repede foarte iubiti de oameni… Seara mergeam, impreuna cu redactorul sef, la ei acasa, unde ne bucuram de o primire pe cinste… Foarte primitori, foarte prietenosi si buni profesionisti… Dar, tot timpul, cu gandul la tinuturile lor natale…

S-a sfarsit „stagiul” si, cand am plecat, am trait o anume parere de rau. Am cunoscut oameni deosebiti la Parincea. A trecut, de atunci, un sfert de secol…! Multi din cei batrani se odihnesc in cimitire. Altii, cum sunt primarul Prisecaru sau presedintele ceapeului, Butnaru, sunt tare batrani si bolnavi…

Ceapeul nu mai exista, a disparut dupa Revolutia din 1989… Din cand in cand ma mai intalnesc cu fostul sef contabil, Mircea Hanganu, care e sofer la un patron din piata centrala a Bacaului, cu care insailez aduceri aminte…Sau cu profesorul Gheorghe Bibire si sotia sa, doamna Elena, acestia parand neschimbati. El a fost, intre timp, multi ani primarul comunei, dar s-a intors la catedra… Baietii sunt, si ei, mari… Razvan a imbratisat cariera de ziarist si are vocatie. Dragos e invatator la scoala din Vladnic, devenind coleg cu… mama sa. Doctorii Mate si-au vazut si ei visul implint: s-au reintors la Tg. Mures… Satul Parincea s-a schimbat si el, ca si celelalte sate… Nu stiu cat de fericiti or fi oamenii, mai ales dupa ce li s-au dat inapoi pamanturile… Dar viata merge, oricum, inainte…

Eugen Verman

Comentarii

  1. Buna,

    Mi-am petrecut copilaria la bunica in Barnala 7 km de Parincea, colindand padurile dinspre Poieni si Nanesti, fugind dupa carutele care carau balotii, mergand la „discoteca” din Parincea (vorba vine, fiind un birt unde se baga muzica populara si puteai sa intalnesti vre-o fata venita la bunici, am batut drumurile spre lacul de la Bibiresti sau Poieni la scaldat si pescuit. Ceea ce vreau sa reiasa de aici este faptul ca odata ce ai cunoscut aceea zona si ai trait in aceea zona… ramai marcat. Am avut o vacante precum Nica din „Amintiri” si imi dau seama cat au pierdut baietasii de oras… au pierdut o copilarie.

Adauga un comentariu

*