Podurile de gheata dau batai de cap angajatilor de la Ape

Podurile de gheata care s-au format pe cursurile de apa din judet i-a determinat pe specialistii de la Directia Apelor Siret Bacau sa monitorizeze in permanenta zonele cu risc la inundatii.

Conform statisticilor realizate Sistemul de Gospodarire a Apelor, aproape toate cele 20 de cursuri de apa pe care le are sub supraveghere s-au format poduri de gheata sau gheata la mal. Ca in fiecare an, localnicii din satul Furnicari, comuna Tamasi, stau cu teama in suflete, pentru ca este zona cea mai predispusa la inunatii.

“Cu toate ca am reusit sa facem un dig pentru a proteja cateva gospodarii, nu avem certitudinea ca la topirea ghetii satul nu va mai fi inundat, a afirmat Ioan Maftei, director la Sistemul de Gospodarire a Apelor.

In timpul inundatiilor de anul trecut a fost erodat un mal care nu a mai putut fi reamenajat, pentru ca investitia depasea 20 de miliarde de lei, bani de care nu am dispus. Putem vorbi de o situatie ce impune luarea unor masuri de urgenta la Furnicari in conditiile in care temperatura va creste si va fi favorizata topirea blocurilor de gheata formate”.

Pana acum specialistii de la Ape au depistat poduri de gheata pe raul Siret, Trotus, Casin, Tazlau, Trebes, Negel si Oituz.

“Angajatii care se ocupa cu monitorizarea cursurilor de apa au confirmat existenta ghetii si pe paraiele Racatau, Barnat, Uz, Tazlaul Sarat, Sulta si Asau. Suntem in stare de alerta pentru ca in cazul in care vom avea parte de noi precipitatii, exista riscul ca zeci de gospodarii sa fie afectate de inundatii”, a completat Ioan Maftei. (A.RATA)

Adauga un comentariu

*