Un ritual literar uitat

Dintre atatea ritualuri pe care le-a nascocit viata literara in manifestarile ei pamantesti, cel mai incarcat de invataminte imi pare a fi vizita la un mare scriitor sau ganditor. E un ritual vechi, de o frumusete aparte, datand poate de la Socrate.

Motivele ce ii indemnau pe tineri sa-l intalneasca pe marele filozof nu s-au schimbat nici pana aproape de zilele noastre: dorinta de a-l vedea pe omul admirat de la distanta, vointa de a primi, pe viu, o parte mica din mostenirea lui spirituala, eterna curiozitate a ucenicului sau a omului de rand (mai ales) pentru viata celebritatilor.

Dar inventatorul modern al acestei ceremonii e Voltaire, primul intelectual din istorie si, in propriii termeni, „hangiu al Europei”. La Cirey, apoi la Délices si Ferney, primea sute de filozofi, mari seniori si turisti britanici in drum spre Italia, oferindu-le mancaruri complicate si rautati spirituale. Printre ei, scotianul James Boswell, care a povestit intalnirea din decembrie 1764. A aflat opinia lui Voltaire despre o multime de subiecte fierbinti, in franceza sau engleza, chiar daca, la inceputul conversatiei, ironicul filozof si literat nici n-a vrut sa auda de limba „perfidului Albion”: „Nu, ca sa vorbesti englezeste, trebuie sa tii limba intre dinti, iar eu nu mai am dinti”.

Dupa moartea lui Voltaire, autoritatea morala a ceremonialului a trecut Rinul. Goethe l-a inlocuit cu succes pe marele francez. Dintre toti fanii germanului, cel mai cunoscut a fost, fara indoiala, Napoleon. imparatul a solicitat chiar o intrevedere cu autorul lui „Faust”la Erfurt, in 1808, dupa ce-i transformase in vasali pe compatriotii acestuia.

Cateva decenii, pelerinii au gasit cu greu „sfinti” care sa le deschisa „sanctuarele”. Balzac era prea ocupat cu „salahoria” literara a „Comediei umane”, ca sa mai aiba timp de astfel de „jocuri”. Stendhal, necunoscut de contemporanii lui, si-a luat revansa dupa o jumatate de secol de la moarte, suscitand un adevarat trafic de relicve. Flaubert nu era genul sa se preteze la astfel de…”maimutareli”.

Cand Maupassant vine la Croisset, o face mai intai ca sa vada un prieten al familiei si nimic mai mult. E vorba, bineinteles, de celebra vizita din martie 1880, relatata in „Jurnalul” fratilor Goncourt: o expeditie in toata regula, cu participarea, printre altii, a lui Zola si Daudet. Discipoli, ce-i drept, dar pe care Flaubert ii cunostea de multa vreme; drept discursuri de neuitat, ei nu obtineau decat un calcan cu smantana si rasete ca acelea din copilarie. De altfel, ciracii vor fi nevoiti, sase saptamani mai tarziu, sa revina pentru a-si inmormanta gazda… (va urma)

Gheorghe Iorga