Condamnati la moarte

Birocratia si saracia au facut ca anul acesta nici un bacauan sa nu plece la tratament in strainatate, desi legea prevede ca orice pacient inscris pe lista unui medic de familie poate beneficia gratuit de acest lucru, atunci cand are nevoie.

Solicitarile pentru tratament sau interventii chirurgicale in clinici din strainatate sunt inregistrate la Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau. Aprobarea este facuta de Ministerul Sanatatii, dupa ce in prelabil dosarele sunt evaluate de Comisia Teritoriala din Iasi, care da solutia. Lilioara Popa, farmacist in cadrul DSP, ne-a declarat ca desi sunt destule cereri, foarte putine dosare au fost solutionate.

“La multe din ele nu a raspuns deloc Ministerul Sanatatii, pentru ca au prioritate cazurile care necesita interventii chirurgicale, ne-a precizat farmacista Popa. De doi ani, nici un pacient nu a plecat in strainatate prin acordul ministerului. Care a putut, a plecat pe cont propriu, care nu, inca mai asteapta.

Au fost cazuri cand, daca am primit intr-un final raspuns favorabil de la Bucuresti, nu am mai putut lua legatura cu clinicile din strainatate. Asa ca munca noastra de luni de zile a fost in zadar. Cazurile solutionate sunt prea putine, fata de cererile depuse”. in total, din 1999, la DSP sunt inregistrate circa 30 de dosare, iar pana acum au fost rezolvate doar opt.

Prizonier al bolii

Bolnavii au, la data depunerii dosarului, intre 11 luni si 76 de ani. Cazuri disperate, unele la limita, boli care macina trupul si sufletul, si asa chinuit. Unul dintre pacienti este si Razvan, un tanar de 21 de ani, din Bacau, student la Iasi, care sufera de distrofie musculara progresiva tip Becker. in 2004 a depus prima cerere la DSP, iar in luna septembrie a aceluiasi an a primit si aprobare de la comisia de specialitate.

Desi medicii pe care i-a consultat nu i-au dat nici o sansa de tratament, a citit pe internet ca in Ucraina, la o clinica din Kiev, se realizeaza un transplant de celule regeneratoare care ar putea sa-l salveze. Costul interventiei – circa 33.500 de euro. De atunci familia lui Razvan a inceput o adevarata lupta pentru a obtine banii. in paralel, dosarul a fost trimis la Ministerul Sanatatii imediat, insa pe aceasta cale nu s-au gasit solutii.

Raspunsului de la Bucuresti a venit ca o bomba, la inceputul anului 2005: “dosarul nu este acceptat pentru ca metoda de tratament nu este omologata de Organizatia Mondiala a Sanatatii”. Mama lui Razvan plange de atunci continuu.

“Nu vreau decat sa-mi salvez copilul. Nu pot trai fara el”, ne-a spus. O prima speranta a venit din partea unui om de afaceri din Podu Turcului care i-a daruit banii pentru o sedinta de tratament. Mai are insa nevoie de inca doua, adica de vreo 25.000 de euro.

Pe cont propriu

Cinci dosare nu au mai primit nici un raspuns de la Bucuresti, iar 12 nu au recomandare de la comisia din Iasi. Un caz disperat este si cel al lui Alexandru, un copil de numai 9 ani care sufera de o afectiune cardiaca grava. Pe langa tahicardie paroxistica are sindromul WPW si cardiomiopatie dilatativa secundara.

A stat numai prin spitale, iar starea lui se inrautateste cu fiecare zi care trece. Ministerul i-a respins dosarul. Mihaela, mama baiatului, a apelat si la o clinica din Timisoara, insa doar rudele l-au putut salva. Cu ajutorul lor, micutul a reusit sa ajunga in Italia unde ar putea fi salvat.

Mariana avea doar un anisor si ceva, in 2002, cand parintii au cerut ajutor pentru o interventie in strainatate. Ea fusese diagnosticata cu probleme digestive si reflux gastro-esofagian secundar. Singura sansa de a supravietui era o interventie in Spitalul Universitar din Viena – Austria. Avea nevoie de 22.933 de euro.

Pentru ca dosarul intarzia la Bucuresti, iar Mariana era pe moarte, mama ei a luat decizia de a pleca pe cont propriu cu fetita in strainatate sa o opereze. A supravietuit interventiei, iar banii de la minister au venit abia in anul urmator, in trei transe.

Un baietei de numai 1 an trebuie sa plece de urgenta in Belgia

Emilian, de 8 ani, din Onesti a ajuns tocmai in SUA, pentru a fi operat si tratat de encefalopatie sechelara infantila, tetrapareza flasca, epilepsie si retard sever psihomotor. Nici pe el nu l-a ajutat Ministerul Sanatatii, ci rudele din partea tatalui. Chiar daca tratamentul lui ar fi costat in jur de 3.000 de dolari. Un veteran de razboi, din Bacau, de 76 de ani, care sufera de o afectiune neurologica grava nu a avut aceeasi sansa. El inca mai asteapta banii de la minister, iar intre timp a beneficiat de un tratament la o clinica de specialitate din Iasi.

Un ultim dosar inregistrat la DSP Bacau este cel al lui Mihai, un baietel de 1 an, diagnosticat cu retinopatie de prematuritate. El trebuie sa fie operat de urgenta la Spitalul Saint-Augustinus din Belgia. in caz contrar, risca sa isi piarda definitiv vederea. Pana acum, nu se stie daca Mihai va avea mai multe sanse decat ceilalti pacienti care au cerut ajutor. De cele mai multe ori acesta a venit prea tarziu sau deloc.


Orice asigurat are dreptul la tratament gratuit

Toate persoanele inscrise pe lista unui medic de familie au dreptul, conform legislatiei in domeniu, la tratament gratuit in strainatate, atunci cand au nevoie. Dosarele trebuie sa treaca mai intai prin directile de sanatate publica si prin comisiile de specialitate, apoi sunt aprobate de Ministerul Sanatatii.

De intocmirea dosarului trebuie sa se ocupe medicul de familie, bolnavul sau familia acestuia. Comisia de specialitate este obligata sa raspunda solicitantului in maximum 14 zile. Nerespectarea acestui termen atrage raspunderea administrativa, civila sau penala, dupa caz, a membrilor comisiei.

Apoi DSP ia legatura cu clinica din stainatate, afla costurile tratamentului si trimite spre aprobare dosarul la Ministerul Sanatatii. Finantarea se face din fondurile bugetului de stat, in limita fondurilor alocate. Prea fumos, ca sa fie si adevarat!

Roxana NEAGU

Comentarii

  1. dodos adriana a zis:

    as dori daca as putea sa iau legatura cu parintii baietelului care sufera de encefalopatie sechelara infantila in vederea tratarii unui copil in aceeasi situatie

  2. Traim in romania, tare unde mori de foame, unde daca esti bolnav esti condamnat la moarte.
    Suntem in 2008 am aderat la UE de aproape 2 ani, nimic nu sa schimbat. Sa le fie rusine conducatorilor nostri carora nu le pasa de soarta bolnavilor din romania.
    Sunt bolnav de Dsitrofie musculara becker kiener statu imi da o indemnizatie de 270 de lei lunar,bataie de joc. Ias pune pe ei sa stea o luna macar, sa ia 270 de lei lunar, sa nu se poata deplasa, sa nu isi poata face singur de mancare , sa traiasca doar din acei 270 de lei, sa vada si ei cum e sa fii bolnav in romania.
    Rusine sa va fie.

Adauga un comentariu

*